Manelele au cucerit România. Nu s-a întâmplat peste noapte, a fost un fenomen care a durat… 300 de ani, de când Dimitrie Cantemir (doar suntem în Anul Cantemir și Anul Ciprian Porumbescu) le-a adus de la Istanbul în Moldova. În „Kitab-ul musiki ebjed” („Carte de notație muzicală”), Dimitrie Cantemir scrie, în limba turcă și, pe lângă explicarea sistemului muzical teoretic văzut de domnitor în Fanar și notația muzicală folosită de acesta, autorul adaugă și 365 de melodii de interpretat la kanun și voce. De manele, pe înțelesul tuturor.
În sine, manelele nu sunt de condamnat, sunt un gen muzical, unul printre altele. Nu e specific etniei rrome, cum se crede, această etnie având un folclor bine conservat. Folclorul rromilor nu e pe placul românilor tineri, dar manelele da.
Gata, stimați primari, s-a spart gheața. S-a dat „free” la manele pe scenă
Presa le-a condamnat, le-a stigmatizat, le-a scos de pe scenele de spectacole, îndeosebi după anul 2000, când maneliști cunoscuți au început să se laude cu averile lor. În plus, instituțiile publice de cultură, deși știau că își pot face planul de venituri proprii cu „Of, viața mea” și nu cu „Balada” lui Ciprian Porumbescu, s-au ferit ca Necuratul de tămâie să invite personalități din lumea manelelor. Tot mass-media au pus presiune pe primării ca pe la sărbători să nu care cumva să fie invitat Vijelie, ori Salam, ori Minune, ori altul cu nume tot la fel „de scenă”. Dar acestea s-au refugiat prin cluburi private, pe la petreceri, pe la nunți, după 12 noaptea. Ca și cu jazz-ul american în perioada prohibiției, manelele s-au refugiat în catacombe.
Au existat primari importanți din țară (nu oricine își permite să plătească un onorariu de peste 50.000 de euro) care l-au invitat în spectacole în aer liber pe celebrul Goran Bregovic, ca să rupă gura târgului, dar s-au trezit că vedeta internațională și-a adus proprii invitați, pe Florin Salam și pe Vali Vijelie, să cânte alături!
Manelele au explodat, au devenit fenomen de masă, odată cu apariția YouTube-ului. Cine intră pe canalele de YouTube ale interpreților de manele se ia cu mâinile de cap, observând milioanele și milioanele de vizualizări ale unor asemenea soliști. Dacă vom compara cu alte genuri muzicale (folclor, muzică ușoară, de petrecere, clasică), vom constata – fără a fi nevoie de intervenția vreunui muzicolog – prăpastia. La „Balada” lui Ciprian, care exprimă cel mai bine (vechiul, învechitul, depășitul!?) suflet românesc, vedem 873.000 de vizualizări în ultimii 5 ani, în timp ce la Adrian Minune, la melodia „Așa sunt zilele mele”, 4.500.000 de vizualizări în ultimii doi ani. Cercetările pot continua, noi nu am rezistat mai mult!
Nu am fi scris aceste rânduri dacă, sâmbăta ce tocmai a trecut, butonând telecomanda televizorului de acasă, nu am fi văzut, în direct, pe un post local tv, o interpretă de manele ce-și dădea sufletul pe scena Zilei comunei Leordeni. Gata, stimați primari, s-a spart gheața. S-a dat „free” la manele pe scenă. Nu-i mai chinuiți pe bieții copii din ansamblurile voastre cu hore și doine, toate intitulate „Doina”, mă rog, „Dorul”, dl. Marian Ibric a îndrăznit să-i facă fericiți pe concetățenii săi. Manele au vrut, manele le-a oferit. Sau poate au îndrăznit alții, mai devreme, nu știm noi. La anul vin alegerile, în fiecare zi este ziua unei comune, a unui oraș, o sărbătoare ceva (Sf. Măria Mare, Mică, Sf. Ilie, Sf. Dumitru) la care alegătorii pot fi invitați. Muzica e pe gratis, are primăria bani. Sau Casa de Cultură/Căminul Cultural.
Citește și Maia Morgenstern, la Sinagoga Piteşti
„Ai o voce foarte bună, dar o să mori de foame cu folkul tău! Cât câștigi pe lună?”
Am putea continua/analiza/critica. Dar te pui cu poporul suveran?! Cunoaștem personal un caz din Pitești. Un tânăr de 23 de ani (împliniți la 8 septembrie), educat, rafinat, care a urmat școli de muzică de la 5 ani, care a mers la concerte de muzică simfonică de la 7 ani, de mână cu bunicul, abonat. Un tânăr care a fost marea speranță a folkului din România, nu doar din Pitești, care a participat la zeci de concursuri și festivaluri naționale și internaționale. Cititorii „Jurnalului de Argeș” sigur își amintesc de Cezar Ion Mircea, solist, o vreme, al trupei folk „P620”. O voce deosebită și puternică, un timbru original, grav și catifelat în același timp, autentic, timid, cald, cuminte, și un maestru al chitarei.
Întâmplător, cineva urmărea un videoclip pe YouTube. M-au frapat imaginile din centrul Piteștiului, zona „Fortuna”. Interpret: Cezar. Să nu-mi spui că e „Cezar al nostru”, am întrebat cu o ultimă speranță. Ba da. Piesa lui ultimă, „Și dacă lumea-ntreagă”, are 11 milioane de vizualizări!!!
Cezar! Cel care cânta folk cu Baniciu, cu Șeicaru, cu Ducu Bertzi, cu Hrușcă, cu Tiberiu Hărăguș etc. cântă acum manele. L-a ascultat, întâmplător, un manelist care i-a zis direct: „Ai o voce foarte bună, dar o să mori de foame cu folkul tău! Cât câștigi pe lună?” Nu câștiga nimic, doar… experiență. Cel puțin are un nume de scenă frumos, e chiar prenumele său. Și nu a renunțat la chitară. Și, din ce am văzut, promovează ce e frumos din Pitești. Nu-l pot judeca pe Cezar! Am atâtea amintiri cu el!
Tocmai de aceea, pentru a nu se pierde pe drum în mlaștina fără de sfârșit a manelelor, este extrem de salutar faptul că la Pitești se organizează Festivalul național de folk „TrivaleFest”, un festival-două de folclor, unul de muzică lăutărească veche (pentru cei în jur de 60 de ani), de jazz, concertele educative ale filarmonicii. Cu toate acestea, liceenii piteșteni nu știu de Ducu Bertzi! De Bach să nu întrebăm. A fost o vreme când piteștenii se băteau, la Palatul Culturii, să prindă un bilet la Anda Călugăreanu.
Credem că ar trebui să existe premii mai mari, să se poată trăi din ele, pentru ca un interpret să nu mai fie tentat să lase folclorul/folkul pentru manele. Suntem o țară de laureați, care dormim pe teancuri de diplome, dar fără bani și copleșiți de maneliști care ne sfidează !
În ce mă privește, privesc liniștit situația, nefiind consumator de manele, știind că pe viitor (cam în 30-40 de ani), genul acesta o să intre în regres. Dar ce facem acum, acum, acum?!
Citește și Muzeul Județean Argeș: Expoziția „Imagini din nevăzut”
0 Comentarii