România ar putea intra, în premieră, pe harta țărilor europene cu transport feroviar de mare viteză. Un proiect strategic, analizat într-un studiu de oportunitate finalizat recent, propune dezvoltarea unui coridor feroviar modern, de aproape 800 de kilometri, pe care trenurile ar urma să circule cu viteze de până la 250 km/h.

Documentul, finalizat în decembrie 2025, evaluează posibilitatea realizării unei axe feroviare rapide care să traverseze România de la est la vest. Investiția totală este estimată la aproape 15 miliarde de euro și ar combina modernizarea unor linii existente cu construcția unor tronsoane complet noi, special dedicate trenurilor de mare viteză.
Studiul a fost realizat de consorțiul internațional Atkins Réalis (fosta SNC-Lavalin), care a analizat modelele de succes din alte state europene și a evaluat fezabilitatea tehnică, economică și financiară a unui sistem de tip „high-speed rail” adaptat condițiilor din România.
Traseul propus ar urma să lege Constanța de Oradea, cu extensie spre Ungaria, traversând marile centre urbane ale țării: București, Brașov, Sighișoara, Târgu Mureș, Cluj-Napoca și Zalău. Lungimea totală a coridorului este estimată la 781,9 kilometri, iar costul mediu ajunge la aproximativ 19 milioane de euro pe kilometru.
Pe anumite segmente, trenurile ar putea rula cu până la 250 km/h, în timp ce alte tronsoane ar fi modernizate pentru viteze de 200 km/h, în funcție de relief și infrastructura existentă.
Zonele montane dificile, precum Câmpina – Predeal – Brașov, ar putea folosi infrastructură comună cu trenurile convenționale, inclusiv viitorul tunel Predeal, aflat în faza de avizare tehnică.
Studiul recomandă un parcurs clasic: prefezabilitate, fezabilitate, proiectare, execuție etapizată și testare. Finanțarea ar urma să fie asigurată din mai multe surse – fonduri europene după 2027, bugetul de stat și eventual parteneriate public-private, mai ales pentru tronsoanele cu potențial economic ridicat.
În acest context, exercițiul financiar european 2028–2034, care ar putea aduce României peste 60 de miliarde de euro, este văzut ca o oportunitate-cheie pentru susținerea proiectului.
Ideea trenului de mare viteză în România nu este nouă. Ea a fost discutată încă din 2007, când se vorbea despre o linie rapidă Constanța – Budapesta. De-a lungul anilor, proiectul a fost amânat sau abandonat, însă studiul actual este considerat cel mai concret pas făcut până acum spre transformarea acestui plan într-o realitate.
Dacă va fi dus până la capăt, proiectul ar putea schimba radical transportul feroviar din România și ar reduce semnificativ timpii de deplasare între regiunile istorice ale țării.




0 Comentarii