Web Analytics

„De la buget vom începe discuţiile pentru că vrem promovarea în Liga 1, dar depinde cu ce!”

de | 27.04.2017 12:51 | Sport

13 Dica# Declară Nicolae Dică, antrenor principal SCM Piteşti
Nicolae Dică este decis să continue la SCM Piteşti şi după terminarea acestui sezon competiţional al Ligii a III-a, în care a obţinut promovarea cu şapte etape înainte de finalul campionatului, însă pune şi câteva condiţii. Tehnicianul vrea ca autorităţile locale să-i ofere bugetul necesar pentru a se putea bate la promovarea în Liga 1 în sezonul următor. Dică a purtat deja o primă rundă de discuţii cu autorităţile locale: „Eu am un contract până în vară cu SCM Piteşti. Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu cei din conducerea clubului. Nu am vorbit nicio secundă de contractul meu şi am discutat doar despre ce se poate face din vară la liga a doua. Săptămâna următoare voi mai avea o altă întâlnire. Ceea ce pot să spun este că eu îmi doresc să rămân la Piteşti, pentru că atunci când am venit aici, am venit cu dorinţa de a face treabă. Am reuşit după un an şi patru luni să promovăm în liga a doua. Pentru mine era o dezamăgire că Piteştiul nu are o echipă în Liga 1. Atunci când am plecat de aici, ca jucător, FC Argeş era în Liga 1. Reprezentanţii primăriei vor să îmi prelungească contractul pentru că sunt mulţumiţi de ceea ce am realizat în această perioadă. Şi eu, dar şi ei, ne dorim să continuăm colaborarea. Am fost la acea întâlnire pentru a discuta de anumiţi jucători, despre bugetul pe anul următor, dar şi despre ce îmi doresc eu din vară încolo, cât şi ei în anul următor. De la buget vom începe discuţiile. Putem să spunem că vrem promovarea în Liga 1, dar depinde cu ce. Deja am vorbit cu anumiţi jucători, dar nu pot să vorbesc concret cu aceşti fotbalişti pentru că nu am încă un buget pentru anul următor”, a spus Dică.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole