Web Analytics

De ce nu mai sunt vizibili polițiștii locali din Pitești

de | 17.09.2020 14:49 | Actualitate

La acest moment Poliţia Locală a Municipiului Piteşti este angrenata cu prioritate în activităţile de verificare a respectării obligaţiei persoanelor izolate, carantinate sau internate, de a nu părăsi locaţia unde sunt plasate, pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de risc care pot apărea în contextul răspândirii virusului SARS-COV-2, care determină boala COVID-19. Misiunea specifică este, astfel, cu preponderenţă de peste 90%, primirea listelor cu persoane care figurează în evidenţa D.S.P. Argeş ca purtător de virus COVID-19 (simptomatic sau asimtomatic), contacţi direcţi sau indirecţi şi verificarea acestora. Până în prezent, au fost verificate un număr de 11.929 de persoane, aflate în carantină sau izolare.
„Un alt aspect ce a condus la reducerea vizibilităţii în teren a echipajelor instituţiei noastre precum şi la luarea măsurilor în timp util pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor antisociale, este acela că, aflându-ne sub coordonarea operaţională a IPJ Argeş, respectiv Poliţia Municipiului Piteşti, nu mai putem trimite direct prin dispecerat poliţişti locali pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor, acest lucru realizându-se în ultima perioadă de timp, prin intermediul secţiilor de poliţie în zona cărora se solicită intervenţia si doar prin intermediul ofiţerului de serviciu al acestora. Practic, persoanei care sună la dispeceratul nostru, i se transmite numărul de telefon al secţiei unde cel/cea în cauză solicită intervenţia, urmând ca ofiţerul de serviciu al secţiei respective, să trimită (sau nu) echipajul aparţinând instituţiei noastre la sesizare”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale a Municipiului Pitești.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii