Web Analytics
scris joi, 09.12.2021

De ce iubim tradiţiile?

Izolarea socială a fost, mai ales în ultimii 2 ani, un declanșator-cheie al suferinței psihologice. Relațiile de sprijin cu prietenii, familia și cunoștințele sunt benefice și ne ajută să trecem mai ușor peste momentele dificile. Ne simțim în siguranță atunci când suntem alături de ceilalți și perioada pregătirilor de sărbători este prilejul perfect pentru îmbunătățirea stării noastre de spirit.

De ce iubim tradiţiile?

Tradiţiile în prag de sărbătoare

Adevărul tradiției este cel dezvoltat prin experiența colectivă. Tradițiile păstrează frumosul autentic și ne apropie de semenii noștri. Acestea sunt comportamente ritualice care au supraviețuit încă de la începutul timpurilor și care au fost transmise din generație în generație, prinzând și o formă particulară în fiecare familie sau zonă.

Tradițiile de sărbători, cum ar fi oferirea de cadouri și decorarea locuinței, pot provoca stres din cauza costurilor financiare și de timp, dar, cu toate acestea, pot fi și o formă de îngrijire personală. În ciuda stresului adus de sărbători și ținând cont și de perioada actuală, tradițiile de sărbători se simt și mai semnificative și pline de bucurie pentru mulți dintre noi. Cum am fost privați în ultimul timp de ce înseamnă adevăratul spirit de sărbătoare, acum prețuim și mai mult timpul și activitățile plăcute petrecute cu familia.
Elementul de bază al tradițiilor îl constituie reuniunea, pentru că acestea permit lui „a fi împreună” să existe. Se accentuează prin ele vibrația colectivă și ne aduc un sentiment de apartenență extrem de important pentru psihicul uman. Tradițiile ne leagă de societatea în care trăim și ne oferă stabilitate, predictibilitate, bucurie. Cei mai fericiți sunt copiii; ei așteaptă să treacă prin fiecare ritual de sărbătoare, cadourile fiind și un limbaj al iubirii.

Citește și Aspecte ale personalităţii umane

Practicile sociale, ritualurile și evenimentele festive structurează viața comunităților, ajută la marcarea trecerii anotimpurilor, a etapelor vieții și celebrează momentele deosebite din parcursul nostru și al celorlalți. Asistăm la o reîntoarcere la valorile tradiționale, accentuate de pandemie, astfel că petrecerea de timp de calitate în familie a redevenit ceva obișnuit.
Întâlnirea cu un psiholog vă va da șansa să vă puteți simți în siguranță pentru a vorbi despre tot ceea ce vă stă pe suflet și a crea schimbarea dorită. Este un loc unde poți vorbi despre gânduri și sentimente dificile, pe care altfel te-ai putea simți speriat să le împărtășești cu oamenii din jurul tău. Este un loc unde să te simți înțeles, poate pentru prima dată.
Bogdan Stoian, psiholog clinician, şi Andreea Sandu, Clinica Senex,
www.clinicasenex.ro

Citește și Magazinul de hăinuţe pentru copii „Luana’s Boutique” are ţinute speciale pentru Crăciun

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită