David Popovici, înotătorul român care a câștigat, în anul 2024, două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, una de aur și una de bronz, a primit un nou premiu. Acesta a participat la ceremonia Campionii Natației și a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului.
Fără doar și poate, David Popovici este unul dintre cei mai importanți sportivi pe care i-a dat România. Deși are doar 20 de ani, el a impresionat pe toată lumea prin evoluțiile sale la cele mai importante competiții, dar și prin maturitatea de care dă dovadă.
La Palatul Regal din București a avut loc gala Campionii Natației 2024. David Popovici și echipa sa au fost premiați pentru rezultatele extraordinare de anul trecut. Sportivul a urcat pe scenă și a ținut să mulțumească pentru tot sprijinul de care a avut parte.
„În primul rând, vreau să mulțumesc întregii mele echipe, pentru că, fără ea, nimic nu ar fi fost posibil. Nimic nu ar fi mers fără familia mea. Nu ar fi mers fără munca și ambiția noastră colectivă. Aș vrea să-i felicit pe toți cei prezenți, dar și pe cei care nu sunt aici. Ne vom întâlni toți, începând de miercuri, la Naționale
O să vă povestesc ceva. Am fost să mă tund și, când am ieșit din frizerie, m-am întâlnit cu o doamnă, care m-a recunoscut și mi-a spus foarte entuziastă: «Să-ți trăiești viața!». Mi s-a părut foarte important și foarte frumos. Acesta este sfatul meu pentru toată lumea: indiferent de rezultatele sportive, indiferent de greul prin care treceți, gloria, eșecul, să vă trăiți viața. Eu asta încerc pe cât pot de bine. Acesta este un sfat, dacă îmi permiteți să vă dau un sfat.
Părinții mei au în continuare o influență mare, consider că m-au crescut foarte bine, le sunt recunoscător și în continuare, formăm o echipă foarte bună”, au fost cuvintele lui David Popovici, potrivit Fanatik.ro
0 Comentarii