David Popovici a câştigat finala de 200 metri liber de la Campionatele Europene de Nataţie U23 de la Samorin (Slovacia). Sportivul de 20 de ani a obţinut un timp excelent, de 1:43:64.
Anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Paris, sportivul de 20 de ani a câştigat aurul la 200 de metri liber cu un timp de 1:44.72, la doar două sutimi distanţă de Matthew Richards şi şapte de Luke Hobson.
Denis-Laurean Popescu a triumfat la 100 m fluture
Denis-Laurean Popescu a câştigat, joi, medalia de aur în proba de 100 m fluture din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin. Popescu a încheiat proba cu timpul 51.48. Celălalt român din finală, Vlad Mihalache, s-a clasat al şaptelea (52.67). Medalia vine la câteva minute după ce David Popovici a triumfat la 200 m liber.
Ceilalţi sportivi români aflaţi în competiţie au încheiat finalele astfel: Locul 8 – 200 m spate – Alexandru Constantinescu; Locul 4 – 800 m liber (seria rapidă) – Rebecca Diaconescu.
Ciutește și: La ceasul amintirilor. Cornelia Halagian: „FC Argeş a fost marea dragoste a soţului meu!”
0 Comentarii