# Prostiile unora, plătite gras din bugetul public # Magnatul Corin Boian, Dragoș Cândea, managerul clinicii Mipet-Meditest și familia Balaş au de primit sume colosale, din cauza incompetenței unor angajați din sănătatea argeşeană. În loc să se însănătoșească și să vindece cumva și sistemul sanitar din județ, răpus de maladii financiare grave, Consiliul Județean a căpătat el însuși câteva afecțiuni care par incurabile după procesul de preluare a spitalelor argeșene, încheiat la mijlocul anului 2010. Afacerile „virale” săvârșite în ultimii ani de către fostele conduceri ale Spitalului Județean au contaminat iremediabil bugetul instituției, iar infecția a cuprins treptat și bugetul Consiliului Județean, căzut deja la pat sub amenințarea executărilor silite și poate chiar a blocărilor de conturi. Totul, în urma unor datorii uriașe rezultate din afacerile de care vorbeam și care, prin decizii definitive și irevocabile, pronunțate deja în procesele pierdute în instanță, încep să atârne ca bolovanul de picioarele unui pacient cu chef să înoate. Altfel spus, oalele sparte de marii „meșteri” din sănătate, care au condus sistemul până aproape de morgă, au început să pice acum în capul Consiliului Județean, silit să le plătească. Datoriile nu sunt așadar pentru cine le săvârșește, ci pentru cine le moștenește. Și vorbim aici de sume care abia se mai mișcă din cauza obezității, cu o greutate care bate în total spre milionul de euro. Câte nu se puteau face de toți acești bani pentru sistemul sanitar argeșean, aflat aproape în moarte clinică din lipsă de fonduri și dotări? Nici n-are rost să vă gândiți, pentru că întreg bănetul se va face nevăzut tocmai pentru plata oalelor sparte, de care aminteam, a căror contravaloare trebuie suportată de Consiliul Județean, în urma unor decizii judecătorești. Un malpraxis pecuniar de proporții care va zgudui serios nu numai secția de terapie financiară intensivă a Spitalului Județean, ci și secția de ortopedie bugetară a Consiliului Județean, predispusă la fracturi grave prin conturi. Iată de ce, ca să vă enervați și dumneavoastră, nu numai noi.
Mega-chirie de 10 miliarde pentru magnatul Corin Boian
Aflată deja pe citostatice la capitolul dotări, Secția de oncologie a Spitalului Județean a intrat și în metastază financiară, în urma unor procese câștigate de omul de afaceri Corin Boian de la Kranz Eurocenter. Devenit în anul 2007 proprietar al imobilului din Pitești, Strada Victoriei nr 33, în care a funcționat Secția de oncologie până să fie mutată la Centrul de Diagnostic și Tratament, Boian a revendicat ulterior în instanță plata chiriei aferente pentru imobilul respectiv, care se ridică în prezent la nu mai puțin de 10 miliarde lei vechi. Ani de-a rândul, datoriile au curs șuvoi ca robinetul uitat deschis în baie, fără ca cineva să cheme instalatorul. Iar inundația a pornit din perioada în care Spitalul Județean era condus de doctorii Gheorghe Frătoaica și Gabriel Popa. Azi așa, mâine la fel, oncologia a continuat să producă nu doar trimiteri la morgă, ci și un teanc gros de facturi neplătite la chirie în contul proprietarului Corin Boian. Asta cam până în anul 2010, când, exact în perioada când Frătoaica și Popa își luau adio de la șefia Spitalului Județean, în urma preluării acestuia de către Consiliul Județean, proprietarul clădirii a gândit că este momentul oportun să tragă linie și să adune sumele ce i se cuvin prin chiria neplătită. Totul sub forma unui proces demarat în 2010, când rotofeiul buget al CJ tocmai preluase sfrijitul buget al Spitalului Județean, deci era rost de plăți făcute cu găleata, nu cu cana. Procesul s-a tot judecat până în mai 2012, când Curtea de Apel Pitești a decis că Spitalul Județean este bun de plată al chiriei de 10 miliarde adunată la Corin Boian, ba mai mult, banii trebuie plătiți, prin cerere de chemare în garanție, cu transfer de la Consiliul Județean. Deci pentru o problemă în care n-a avut niciun amestec, produsă anterior preluării Spitalului Județean, Consiliul Județean a primit acum o notă de plată de 10 miliarde, pentru plata chiriilor acumulate la spațiul în care a funcționat Secția de oncologie. Plus cheltuieli de judecată de aproape 300 milioane lei vechi, tot în favoarea omului de afaceri Corin Boian. Care, de cum s-a văzut cu decizia favorabilă în mână, a și demarat procedura de executare silită a CJ pentru toată suma, lucru suspendat deocamdată, printr-o cerere înaintată și admisă la Judecătorie, cu termen în data de 26 martie. Boala s-a agravat însă, cu noi complicații pe parcurs.
Unde a mers mia, merge și suta…
Din cauza procesului intentat de Corin Boian pentru plata chiriei, Secția de oncologie a fost mutată la Centrul de Diagnostic, dar nu în integralitatea ei, din motive obiective. În vechea clădire din Strada Victoriei, care-i aparține lui Boian, a rămas aparatul de radioscopie, care, deși uzat moral, deservește încă bolnavii mutați la secția din incinta noii secții de la Centrul de Diagnostic. S-a ajuns astfel în situația pe cât de absurdă, pe atât de înfiorătoare, ca bieții suferinzi de o boală incurabilă să facă naveta zilnic pe stradă, de la Centrul de Diagnostic până la fosta secție din Victoriei, pentru a putea beneficia de acel aparat de radioscopie, care și-așa este o ruină. Tocmai de aceea nici nu poate fi mutat la noua secție, din cauza degradării, iar un aparat nou ar costa nu mai puțin de 400.000 euro. Cum ai da-o, tot belea… Situația i-a fost deci din nou favorabilă patronului Corin Boian, care, încurajat de primul succes în instanță, cu chiriile adunate de 10 miliarde, a demarat un nou proces, în care cere de această dată chiria aferentă perioadei februarie 2011-februarie 2012. Și care este estimată provizoriu la alte 2,5 miliarde lei vechi. Este foarte posibil ca proprietarul să aibă din nou succes, câtă vreme l-a avut și la primul proces. Lucrurile se încurcă mai tare decât o ocluzie intestinală, mai ales că și tentativele de înțelegere amiabilă dintre cele două părți au sfârșit, cel puțin deocamdată, tot la pat, în stare de leșin, fără prea mari șanse de resuscitare. Făcând deci un calcul sumar și renal, rezultă că din coliziunea financiară a Spitalului Județean cu proprietarul clădirii fostei Secții de oncologie, Corin Boian, va fi „extirpată” din bugetul Consiliului Județean (moștenitor-plătitor de oale și ulcele sparte de alții), o datorie de cel puțin 13 miliarde lei vechi, reprezentând chirii „istorice”, cheltuieli de judecată și alte angarale cu expertizele, onorariile, etc. Banii să fie, deci, că în ce-i privește pe bieții bolnavi de cancer, au ei căi mai drepte și mai înalte ca să iasă din impas.
Nota de plată pentru prostiile cuplului Acatrinei-Copciag: 1.233.755 Ron
Al doilea cartof fierbinte care s-a făcut deja scrum prin bugetul Consiliului Județean, tot grație priceperii unor foști șefi ai Spitalului Județean și ai Casei de Sănătate, are ca diagnostic financiar suma totală de 12,23 miliarde lei vechi, iar afecțiunea provine încă din perioada aprilie 2006-septembrie 2007. Atunci când, pentru a face loc pe piața analizelor și a altor prestări de servicii medicale clientelei PNL cotizante, șeful de atunci al CAS Argeș, Valeriu Acatrinei, secondat îndeaproape și de fostul director al Spitalului Județean, Gabriel Copciag, au „eutanasiat” prin reziliere unilaterală contractele mai vechi încheiate cu Centrul Medical Mipet din Pitești. Jurnalul a apreciat încă de atunci că toată treaba poate deveni letală pe parcurs, pentru că prezenta numeroase simptome de abuz și prostie în formă continuată, precum și alte tulburări civile, ba poate și penale, grave. Dovadă că Centrul Mipet s-a pus imediat pe procese, pentru a-și repera onoarea șifonată, dar și pentru a-și recupera pagubele uriașe generate prin rezilierea unilaterală și abuzivă a contractelor de prestări servicii medicale pe care le avea încheiate, până ca acestea să fie „operate” de Acatrinei și Copciag prin metoda Ciomu. Ca urmare, la fel ca și în cazul precedent, procesele s-au așternut pe rol. Până ce Mipet-ul a ajuns, prin decizii favorabile ale instanței, în faza de executare silită a Spitalului Județean, pentru o sumă totală de 1.233.755 Ron, reprezentând prejudiciul aferent rezilierii unilaterale a contractelor pe care le avea cu CAS și Spitalul Județean. Și, tot printr-o decizie judecătorească, pronunțată la finele anului trecut, măgăreața plății pentru oalele sparte în 2006-2007 va pica tot pe Consiliul Județean. Care a fost chemat în garanție la proces de către Spitalul Județean, iar acum va trebui să achite paguba produsă prin învârtelile dubioase ale lui Valeriu Acatrinei și Gabriel Copciag.
Malpraxisul ginecologului Pletea: 500.000 euro gaură în bugetul CJ
În fine, tot Consiliul Județean va trebui să bage mâna până la cot în buzunarul bugetar, pentru a plăti inclusiv o parte din daunele dictate de instanță într-un foarte celebru caz de malpraxis. Cel al medicului ginecolog Sorin Pletea, găsit vinovat de grave erori medicale făcute la nașterea unei fetițe, care de altfel a și murit la doi ani după ce venise pe lume. Cazul a fost super-mediatizat, dar și-a urmat și cursul în instanță unde, prin decizie definitivă, Spitalul Județean a fost obligat în solidar cu medicul Sorin Pletea să-i plătească mamei fetiței decedate, Lavinia Florina Balaș, despăgubiri morale în valoare de 500.000 euro. Adică peste 22 miliarde lei vechi, o sumă considerabilă și pentru bugetul întregului judeţ, darămite pentru cel al Spitalului Județean. Când totul a devenit limpede pe cale judecătorească, la finele anului trecut au avut loc o serie de medieri cu executorul, precum și cu familia Balaş, pentru a se evita in extremis blocarea conturilor Spitalului Județean. Iar în final s-a decis eșalonarea cotei din cei 500.000 euro daune care revine Spitalului, o primă tranșă, de 125.000 euro, urmând a fi plătită chiar în această lună. La fel ca în cazurile anterioare, Spitalul Județean a chemat în garanție Consiliul Județean și pentru plata acestei datorii, deci deloc exclus ca pe lista de „cheltuieli” deja astronomică rezultată din cazurile prezentate mai sus, să se mai adauge pentru bugetul CJ o nouă plată îndelungată în zerouri, de această dată pentru malpraxisul doctorului Pletea. Dacă ar fi să adunăm toate datoriile care au pus bisturiul la gâtul bugetului Consiliului Județean, rezultate din chiriile neplătite lui Corin Boian, din pagubele administrate Centrului Medical Mipet și din malpraxisul medicului Sorin Pletea, ar rezulta un total de peste 1 milion de euro. Bani mulți, foarte mulți, pe care Consiliul Județean va trebui totuși să-i plătească, deși n-a avut nici cel mai mic rol în situațiile care au cauzat adunarea acestor datorii. Preluarea unităților medicale din județ de către CJ, inclusiv a Spitalului Județean, produce iată tulburări financiare grave, care vor afecta nu numai sistemul sanitar județean, și așa aflat cu bugetul în groapă, ci și circulația la nivelul întregului buget al Argeșului, deja șubrezit de malnutriție. E cât se poate de clar: nu ne mai facem bine!
Mihai BĂDESCU
Ei au de luat o avere…
Corin Boian, Kranz Eurocenter: 12,5 miliarde lei, contravaloarea chiriei neplătite pentru imobilul Spitalului de Oncologie
Dragoș Cândea: 12,3 miliarde lei, daune pentru rezilierea contractului cu clinica Mipet Meditest
Familia Balaş: 500.000 euro, daune pentru cazul de malpraxis al medicului ginecolog Sorin Pletea
Ei erau pe funcţii când s-au făcut prostiile
Gheorghe Frătoaica, director Spitalul Judeţean în 2010.
Valeriu Acatrinei, director CAS Argeş între 2006-2007.
Sorin Pletea, ginecolog la Spitalul Judeţean în 2010