Web Analytics
scris luni, 23.01.2023

Dascălii Colegiului Național Pedagogic „Carol I”, Câmpulung Muscel cer să nu se desființeze specializarea de învățător

Printr-o scrisoare deschisă semnată de 29 de licee pedagogice adresată președintelui României, Parlamentului și Ministerului Educației profesorii cer să nu se desființeze specializarea de învățător. Printre semnatari se află și Colegiul Național Pedagogic „Carol I”, Câmpulung Muscel. Potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, liceele și colegiile pedagogice nu vor mai avea specializarea de învățător. Cadrele didactice din întregul sistem de învățământ pedagogic își exprimă, astfel, dezaprobarea față de această decizie, care afectează grav baza formării dascălilor din România. Redăm, în continuare, argumentele prezentate în cadrul scrisorii deschise.

Dascălii Colegiului Național Pedagogic „Carol I”, Câmpulung Muscel cer să nu se desființeze specializarea de învățător

Citește și SUPLIMENT EDUCAŢIA – NU PREDAI FĂRĂ SĂ ÎNVEŢI: “În mediul universitar nu avem nici măcar o lege care să recunoască învăţarea online”

1. Urmând acest profil vocațional, elevii au șansa ca de la vârstă fragedă să se pregătească temeinic pentru profesia de dascăl, într-un mediu care le oferă atât cunoștințe teoretice, cât și competențe și abilități metodice în cadrul practicii pedagogice desfășurate timp de patru ani. Prin școlile de aplicație, se oferă posibilitatea elevilor să-și desfășoare practica pedagogică observativă și de predare în condiții optime pe parcursul celor patru ani de studiu.

2. Absolvenții liceelor pedagogice au obținut rezultate deosebite la examenul național de titularizare în învățământul preșcolar și primar, iar în instituțiile de învățământ unde au fost încadrați au primit aprecieri prin care se confirmă temeinicia pregătirii psihopedagogice.

3. Absolvenții profilului pedagogic au ocupat posturi didactice și au continuat studiile universitare la facultățile de științe ale educației, ceea ce demonstrează că cele două nivele de învățământ se completează și nu se exclud.

4. Nu credem că se pot echivala anii de pregătire din liceul pedagogic și completarea procesului de perfecționare din universitate, adică șapte ani de studiu, doar cu formarea din mediul universitar, adică trei ani.

5. Este cunoscut că unitățile de învățământ de stat și particulare solicită cadre didactice care au la bază liceele pedagogice.

6. Optăm pentru specializarea educator-învățător cu calificările: educator/ educatoare pentru educație timpurie (ciclul antepreșcolar și preșcolar) și învățător/ învățătoare (ciclul primar)

7. Condiționarea absolvenților de profil pedagogic, specializarea învățător/învățătoare care se încadrează în sistemul național de învățământ pentru ocuparea funcției didactice de învățător/învățătoare, de absolvirea unei forme superioare de învățământ într-o perioadă de 6-7 ani.

Modernizarea învățământului nu înseamnă doar forme noi, preluate ca atare, ci, mai ales, păstrarea fondului, a tradiției care și-a dovedit viabilitatea de-a lungul anilor. Credem că, în aceste condiții, adaptarea ar fi cuvântul – cheie. Trebuie mers înainte cu ceea ce avem deja bun, fără să dărâmăm tot pentru a construi edificii fără bază. În plus, ar trebui cerută și părerea tuturor celor implicați în procesul instructiv-educativ”, spun contestatarii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită