Daria Șilișteanu (16 ani) și Aissia Prisecariu (17 ani) sunt primele finaliste ale României la Campionatele Mondiale de juniori de la Otopeni. Sportivele legitimate la Dinamo s-au calificat în proba de 100 m spate cu recorduri personale: 1:00,31, respectiv 1:00,50.
România a avut patru reprezentanți: Darius Coman (100 m bras), Andrei Iordache (100 m spate), Aissia Prisecariu (100 m spate) și Daria Șilișteanu (100 m spate). Doar fetele au reușit să avanseze în finală.
Citește și: Sorana Cîrstea, calificată în optimi la Cleveland
Aissia Prisecariu, cea care reușise un record personal și în serii, a înotat 1:00,50, ocupând locul al doilea în seria sa. Un timp care o asigura de prezența în finală. Ea este la a doua prezență la o întrecere mondială, după cea de la Netanya din 2023.
În a doua semifinală a înotat Daria Măriuca Șilișteanu, cea alături de care se antrenează și de care a făcut pasul de la Fălticeni la București în urmă cu trei ani. Daria a fost și ea a doua în seria sa, cu un timp de 1:00,31. De asemenea, cel mai bun record personal, ea îl reușise anterior la Samorin, 1:00,40. Cu această performanță, Daria s-a apropiat la zece sutimi de recordul național deținut de Diana Mocanu, unul stabilit la JO 2000. Dar adolescenta își propune altceva în finala de miercuri. Ea s-a calificat cu al doilea timp în finală, fiind depășită doar de americanca Charlotte Crush (17 ani), cu o performanță de 59,21.
0 Comentarii