Web Analytics
scris joi, 24.10.2024

Daniel Pancu a fost sancționat de FRF

Daniel Pancu, selecționerul reprezentativei U21 a României, s-a aflat în prim-plan la partida dintre România U21 – Elveția U21, încheiată cu victoria „tricolorilor mici”, scor 3-1. În minutul 28 al confruntării, Pancu a fost extrem de nervos la adresa arbitrului, lucru care nu a scăpat nesesizat de Federația Română de Fotbal, care a decis să-l sancționeze.

Daniel Pancu a fost sancționat de FRF

 Pentru acest gest, Pancu, care își așteaptă acum pedeapsa din partea UEFA (câte meciuri va fi suspendat), a fost criticat de mai multe voci din fotbalul românesc. 

În cadrul unei ședințe a FRF organizate în cursul zilei de miercuri (23 octombrie), oficialii au decis să-i aplice o amendă lui Daniel Pancu pentru ieșirea nervoasă. 

De asemenea, tehnicianul a spus că va regreta toată viața acest episod neplăcut.

Campionatul European din 2025 va avea loc în Slovacia, în perioada 12-29 iunie. Tragerea la sorți a grupelor este programată pe 3 decembrie.

Cel mai probabil, antrenorul României U21 nu va fi pe bancă la primele meciuri de la Campionatul European de tineret.

Citește și: Bogdan Andone, antrenor FC Argeș, înainte de jocul cu Șelimbăr: „Să fim atenți în apărare”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Vot pe banii câmpulungenilor

Ultima întrunire a consilierilor locali din Câmpulung care își încheie mandatul în această săptămână a avut loc cu ocazia unei ședințe extraordinare...