Ce te-a determinat, cine te-a determinat să preiei funcția de președinte la FC Argeș?
– În urma discuțiilor zilnice pe care le-am avut atât cu domnul primar Cristian Gentea, cât și cu domnul Viorel Tudose, sponsorul principal al echipei, știind situația prin care trece clubul în momentul de față, știind că este foarte greu, am decis să vin să ajut și eu clubul la care m-am format atât ca fotbalist, cât și ca om.
Care este obiectivul stabilit?
– În primul rând îmi doresc stabilitatea clubului și restructurare din toate punctele de vedere, atât la nivel administrativ, cât și la nivel sportiv. Trebuie să formăm o echipă puternică pe ambele fronturi, după care când stabilizăm clubul, atunci ne vom gândi și la alte obiective. Este perfect adevărat că ne dorim să promovăm încă din primul an, dar mult mai important este să formăm un club stabil din toate punctele de vedere.
Deci, este posibil ca obiectivul, promovarea în primul an, să nu fie cel prioritar?
– Eu nu am zis că nu acesta este obiectivul, am zis că ne dorim să promovăm, dar mai important este să stabilizăm clubul din toate punctele de vedere.
„Avem discuții cu jucători, atât români, cât și străini. Îmi doresc să fie cât mai mulți jucători români”
Am înțeles. Ce ne poți spune despre jucători, pleacă mulți, vin alții, mergem pe mâna Centrului de copii și juniori?
– Sunt foarte mulți jucători care vor termina contractele la 30 iunie 2024. Vom face o evaluare împreună cu staff-ul, după care ne vom pune de acord căror jucători le mai prelungim contractele și pe care îi lăsăm să meargă la alte echipe. N-ar fi profesionist să dau nume acum, să spun că renunțăm la unul sau la altul, atâta timp cât mai au contract și încă nu i-am evaluat.
Despre transferuri ce ne poți spune? Ce jucători ai în vedere, jucători din Liga I, din străinătate?
– Avem discuții cu jucători, atât români, cât și străini. Îmi doresc să fie cât mai mulți jucători români, cât mai mulți jucători din propria pepinieră, dar trebuie să înțelegem că și celor din propria pepinieră le trebuie niște jucători cu experiență lângă ei, pentru că doar așa pot crește mult mai repede și mult mai bine.
Jucători sunt de Liga I, de Liga II, din România, din afară, cum este?
– Și de Liga I, și de Liga II.
S-a stabilit ceva concret până acum?
– O să anunțăm în următoarele zile, o să venim cu câțiva jucători semnați, dar nu are rost în momentul de față să-i nominalizăm. Când vom avea semnăturile lor, atunci o să facem publice și numele lor. În această săptămână, cu siguranță, vom face câteva transferuri.
Citește și Reacție după România – Bulgaria 0-0: „Ne întrebăm cum de sunt la EURO”
„Cine se va adapta, cu siguranță, va merge mai departe, împreună cu mine. Cine nu, nu va merge mai departe”
În privința Centrului de copii și juniori ce ne poți spne, te-ai interesat acolo? Ai văzut care este situația? Cum este?
– Nu am avut timp să mă pun la punct cu tot ceea ce înseamnă Centrul de copii și juniori. Cunosc ceea ce se întâmplă, dar nu cu amănunte. Vreau să spun că eu nu am venit să dau afară pe cineva de la FC Argeș, sub nicio formă; departe de mine gândul acesta. Dar trebuie să ne facem treaba în mod profesionist, iar cine se va adapta, cu siguranță, va merge mai departe, împreună cu mine. Cine nu, nu va merge mai departe.
„Antrenorul principal va fi Nicolae Dică”
Să trecem și la subiectul poate cel mai important. Ce ne poți spune despre antrenorul principal?
– Antrenorul principal va fi Nicolae Dică.
Iar staff-ul său?
– Nicolae Dică va face echipă cu Viorel Tănase și George Cotigă. Ionuț Boșneag va fi antrenor cu portarii, iar Bebe Bărbulescu, preparator fizic.
Pe ce perioadă are contract Nicolae Dică?
– Îmi ceri date din contract și nu e normal și n-am să-ți răspund. Sunt date confidențiale, este un contract pe care îl vom semna. Eu am încredere în el. Important este să ne facem treaba fiecare. La fotbal nu există prietenii. Trebuie să ne facem treaba.
Citește și FC Argeș Under 9 a câștiga Cupa Toneli Kids
„Se vor face demersuri ca și domnul Viorel Tudose să aibă mai multă putere și mai multă vizibilitate în club”
În Consiliul Director va intra și sponsorul principal Viorel Tudose?
– Probabil, în viitorul apropiat, se vor face demersuri ca și domnul Viorel Tudose să aibă mai multă putere și mai multă vizibilitate în club, ținând cont de banii pe care îi oferă, de sponsorizarea pe care o oferă. Iar ca să înțelegem bine, domnul Viorel Tudose, toți banii pe care îi dă, îi dă ca sponsorizare, nu ca și creditare, cum se procedează prin țară.
Un mesaj către suporterii violeți?
– Am nevoie de întreaga suflare alb-violetă să fie lângă echipă. Nu vreau să mai aud apostrofări în tribună, atât la adresa domnului primar Cristian Gentea, a lui Viorel Tudose, a lui Daniel Stanciu. Nu. Vreau să fim un club profesionist, un club unit. Eu am nevoie de toată lumea pentru a duce FC Argeșul acolo unde ne dorim cu toți.
Apropo de Daniel Stanciu, rămâne în continuare sau pleacă de la FC Argeș?
– Asta este doar treaba mea, exclusiv treaba mea. Vom evalua, așa cum ți-am spus mai devreme, până la 30 iunie pe toată lumea și, în funcție de ceea ce voi decide, vom pune în practică.
Citește și Câți bani va primi Real Madrid pentru câștigarea UEFA Champions League
0 Comentarii