Web Analytics
scris sâmbătă, 22.11.2025

Dani Coman, după FC Argeș – Universitatea Craiova 1-2: „Au fost mai buni la toate capitolele”

FC Argeș a fost învinsă, în etapa a 17-a din Superliga, de Universitatea Craiova, cu scorul de 2-1. Dincolo de eșec, Dani Coman, președintele clubului din Trivale, a amintit de Doru Toma, fost jucător emblematic la FC Argeș, team manager la club. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani.

Dani Coman, după FC Argeș – Universitatea Craiova 1-2: „Au fost mai buni la toate capitolele”

Pe final, întrebat ce ar trebui să se schimbe la Argeș, astfel încât echipa să ajungă să se bază cu grazii, Coman a făcut trimitere la buget. Iar în momentul în care a fost întrebat dacă speră că acesta se va mări, a părăsit interviul imediat.

„Nu știu dacă era mai corect un egal. Au fost mai buni decât noi la toate capitolele.

Suntem o echipă nou-promovată, ne știm limitele. Știm unde ne aflăm și ce lipsuri avem. Nu suntem în lipsă de formă, aceasta este valoarea lotului pe care îl avem. Nu ne putem compara cu Craiova, cu Rapid, dar muncim în continuare, vom crește și ne vom lupta, la un moment dat, și cu echipele mari.

Să rămânem în prima ligă și apoi să vorbim de play-off.

Nici nu mai are importanță că s-a pierdut acest meci… Am pierdut un om drag nouă, pe nea Tomiță, iar asta este durerea mea, nu că am pierdut un meci, pentru că vom mai pierde, nu suntem nici cei mai buni, nici cei mai frumoși. Dar oameni ca nea Tomiță mai rar găsim.

Trebuie să avem un buget ca să putem face performanță”, a spus Dani Coman, potrivit gsp.ro.

FC Argeș se pregătește pentru meciul cu CFR Cluj, pe 29 noiembrie.

Citește și: Portarul Cătălin Straton, după eșecul suferit de FC Argeș în fața oltenilor: „Orice ați zice, am arătat mai bine”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită