Web Analytics
scris miercuri, 07.05.2025

Dani Coman a postat imagini din vestiarul promovării

După victoria de marți, 6 mai, a Argeșului cu CSM Reșița, care a consfințit revenirea alb-violeților în primul eșalon fotbalistic al țării, bucuria jucătorilor, dar și a suporterilor a fost imensă.

Dani Coman a postat imagini din vestiarul promovării

Citește și: Baschet. FC Argeș are un test dificil. „Hai să umplem Pitești Arena!”

Dar nu numai ei au dat frâu liber emoțiilor marți seară, ci și cel care a avut un mare merit în această reușită. Ne referim la Dani Coman, președintele clubului din Trivale, care, pe pagina sa de Facebook, a transmis un mesaj emoționant, de bucurie.

E o bucurie extraordinară! A fost un an extrem de greu. Așa cum suntem acum, așa am plecat la drum și am reușit o promovare și am făcut oamenii fericiți! Asta e cel mai important!

A fost un an foarte greu. Numai noi știm prin câte am trecut. A fost greu, dar am reușit o performanță. Cel mai important este că nu ne vom opri” – a scris Dani Coman.

Alături de acest mesaj, președintele FC Argeș a postat imagini inedite cu fericirea suporterilor, a jucătorilor, precum și din „vestiarul promovării”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită