Web Analytics
scris miercuri, 30.04.2025

Dani Coman a anunțat primul transfer la FC Argeș!

Dani Coman, președintele clubului FC Argeș, era supărat după eșecul de marți seara, scor 1-2, în deplasare, cu Metaloglobus, în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 2, dar a spus că și l-ar dori la gruparea din Trivale pe Junior Morais, cel care i-a fost coleg la Astra Giurgiu și a evoluat în jocul contra Argeșului, aseară, fiind component al echipei Metaloglobus.

Dani Coman a anunțat primul transfer la FC Argeș!

Coman a oferit interviul după meci de lângă Junior Morais, despre care a spus că și-ar dori să îl aibă la FC Argeș din sezonul viitor, în staff-ul echipei. Morais, ajuns la 38 de ani, va mai juca până la finalul acestei stagiuni.

Tragem să ajungem la baraj, că FC Argeș e deja promovată. Nu, tată? (n.r. îl bate pe umăr pe Dani Coman)”, a spus Junior Morais, iar imediat a intervenit președintele argeșenilor.

Eu îl aștept pe Junior la FC Argeș, el e prietenul meu, noi am fost și colegi la Astra, îl aștept, dar într-o altă funcție, nu ca fotbalist, și el știe foarte bine. Îl apreciez de când l-am cunoscut, ca om, ca fotbalist profesionist… l-ați văzut și astăzi.

Te aștept (n.r. către Junior Morais)!”, a spus Dani Coman, după meciul de marți, cu Metaloglobus.

Citește și: Adrian Mutu a cerut eliminarea regulii U21!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...