Poetul Dan Rotaru s-a născut la 18 ianuarie 1943, la Salcia-Slătioara, județul Olt. A urmat liceul la Slatina și Facultatea de Filosofie a Universității Iași. Ca student, s-a implicat într-o acțiune anticeaușistă, fapt pentru care a fost anchetat de Securitate. Până la urmă, a scăpat fără nicio sancțiune.
A debutat cu versuri în revista „Amfiteatru”, în 1966, în 1968 fiind numit redactor la revista „Argeș”, revistă la care a lucrat zeci de ani. La acea vreme, revista avea sediu propriu, contabil, femeie de serviciu, mașină cu șofer, pe lângă director și redactori de rubrică – toți cu cărți de muncă.
Dan Rotaru a răspuns de poezie și a publicat, până în prezent, 48 de volume de versuri, precum „Teama de final” (1970), „Plânsul oglinzilor” (1971), „Lacrima Laurei” (1972), „Mirele zăpezii” (1980), „Durere în doi” (1997), „Autumnale” (2004), „Ocheade” (2014). Este recunoscut ca „un poet al iubirii”.
A primit numeroase premii: Premiul literar „Argeș” (1970), pentru „Teama de final”; Premiul „Convorbiri literare” (1971), Festivalul Național „Mihai Eminescu”, Iași, pentru volumul „Plânsul oglinzilor”; Premiul Uniunii Scriitorilor, Asociația Scriitorilor Craiova, pentru volumul „Sunetul visării” (1978), Premiul SLAST pentru poezie (1983), pentru volumul “Să-mi fii duminică în orice zi”.
Citește și Semnal editorial. „Strigătul Shogunului”, de Sorin Calea
Citește și Aurel Sibiceanu: Portret al artistului la tinereţe (14)
0 Comentarii