Web Analytics

Manu: „Instituţiile să-şi facă treaba, să nu mai aştepte să facem noi pe detectivii!”

de | 19.04.2017 13:42 | Politica si Administratie

dan manu

Preşedintele CJ Argeş, dr. Dan Manu, a declarat miercuri, 19 aprilie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă că e profund dezamăgit de faptul că instituţiile publice nu îşi fac treaba.

Declaraţiile şefului CJ vin pe fondul dezastrului de la Molivişu, unde s-a descoperit că au fost defrişate ilegal suprafeţe mari de pădure, iar pilonii instalaţiei de transport pe cablu au fost construiţi pe un teren privat. „Eu, personal, sunt profund dezamăgit şi supărat în egală măsură pentru că noi, de la Consiliul Judeţean, nefiind pe fişa postului, am ajuns să facem pe detectivii, în contextul în care instituţii la nivel de competenţă ale judeţului Argeş trebuia să facă acest lucru pentru că sunt salarizaţi din banul public. Rugăm instituţiile, nu toate, doar cele care nu-şi fac treaba, să nu mai aştepte de la noi să facem pe detectivii şi să-şi facă treaba conform fişei postului. De-asta am ajuns unde am ajuns!”, a concluzionat Dan Manu.
Întrebat de jurnalişti la ce instituţii se referă, preşedintele Manu a evitat să le nominalizeze, însă a precizat că nu e vorba doar de cele din domeniul silvic. „Toate instituţiile abilitate şi cele care trebuie să aibă grijă de domeniul public, de domeniul privat al statului pentru respectarea şi prevenirea unor fapte. Dacă am ajuns aici e grav, în contextul în care toată lumea a tras semnale de alarmă că se defrişează ilegal, că se transportă pe drumurile judeţene naţionale şi alte drumuri cantităţi mari de material lemnos şi nimeni n-a luat nicio măsură. Cel puţin noi vom face în continuare pe detectivii, dacă aşa cred anumite instituţii că este normal să lucreze. (…) Sunt instituţii în piaţa românească şi în piaţa europeană care sunt plătite cu bani publici să-şi facă, conform fişei postului, competenţa şi activitatea. Şi nu mă refer numai la domeniul silvic”, a mai spus Dan Manu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii