Dan Dumitrescu a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai Experimentului Piteşti, dar a ajuns, în urma torturilor teribile suferite, să treacă de partea torţionarilor. A fost condamnat iniţial la moarte alături de Eugen Ţurcanu, însă pedeapsa i-a fost comutată, în 1957, în închisoare. Unul dintre destinele tragice aflate sub semnul ”reeducării” de la Piteşti, Dan Dumitrescu s-a născut la Iaşi pe 19 octombrie 1922.
A fost unul dintre cei mai vocali opozanţi ai „reeducării” iniţiate de Alexandru Bogdanovici
După Al Doilea Război Mondial, Dan Dumitrescu a fost implicat în mai multe acţiuni împotriva regimului comunist, ascunzând mai multe echipamente de emisie radio şi aruncând două grenade spre tribună la o adunare publică. A fost arestat în noaptea de 14-15 mai 1948, în acel moment fiind student în anul IV la Facultatea de Medicină. Dus la închisoare la Suceava, a fost unul dintre cei mai vocali opozanţi ai „reeducării” iniţiate de Alexandru Bogdanovici (unul dintre iniţiatorii Experimentului Piteşti), fiind la un pas să-l înfrunte fizic pe acesta. Trimis la Piteşti în noiembrie 1949, a fost izolat alături de Dan Lucinescu şi Constantin Buţan într-o cameră fără încălzire, îmbrăcat doar în lenjerie, bătut şi pus să facă duş cu apă foarte rece, fără a beneficia de săpun şi prosop.
”A fost torturat în camerele 3 – biserică şi 2 – subsol încă din aprilie 1950, încercând să se sinucidă folosind creolină, fără a realiza că, de fapt, era urină, astfel tentativa eşuând. Supus la torturi extrem de grave, şi-a pierdut raţionamentul, începând să fabuleze şi să inventeze fapte, ajungând să exclame la un moment dat: «Ad-o pe mama ca s-o omor că m-a făcut!»”, scrie Octavian Voinea în volumul ”Masacrarea studenţimii române în închisorile de la Piteşti, Gherla şi Aiud”, Editura Majadahonda, 1996.
Rămas în delirul nebuniei, înjura, blestema, profera blasfemii la adresa simbolurilor creştine
În urma prăbuşirii sufleteşti, Dan Dumitrescu a trecut de partea torţionarilor, alături de care a rămas şi după interzicerea violenţelor.
”Între august 1951 şi iulie 1953 a fost încarcerat la Gherla, ulterior fiind implicat în procesele «Ţurcan Eugen şi alţii» şi «Negulescu Valeriu şi alţii», unde a susţinut varianta regimului comunist cu un zel ieşit din comun. A fost condamnat la moarte, dar pedeapsa i-a fost comutată în 1957. Ulterior a fost transferat la Casimca Jilavei, fiind pus în aceeaşi celulă cu Aristotel Popescu, Vică Negulescu şi Pavel Grimalschi. Rămas în delirul nebuniei, înjura, blestema, profera blasfemii la adresa simbolurilor creştine. A murit pe 11 octombrie 1959, la vârsta de 37 de ani”, precizează Alin Mureşan în cartea ”Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate”, Editura Manuscris, 2017.
Sfârșitul
Sfârşitul lui Dan Dumitrescu este descris de către Octavian Voinea în cartea ”Masacrarea studenţimii române în închisorile de la Piteşti, Gherla şi Aiud”: ”Într-o după-amiază am auzit o trântitură în celula vecină. «O fi căzut din pat? S-o fi lovit?», ne întrebam între noi. S-a auzit cum cineva se târăşte pe ciment până la uşă. Am auzit şi am simţit cum bate cu pumnul la nivelul inferior al uşii, apoi a strigat: «Ajutaţi-mă, salvaţi-mă că mor!» Era glasul stins al lui Dan Dumitrescu. Au urmat câteva momente de linişte. Iarăşi, din când în când, câte un cuvânt stins de rugăminte pentru ajutor… După câteva minute am auzit o lovitură ceva mai tare, dată cu pumnul în uşă şi un strigăt stins: «M-aţi înşelat, călăilor! Mor!». Astfel murea cel de al treilea deţinut în celula vecină. Apoi s-a instalat o linişte definitivă. După un timp Grimalschi a bătut în uşă şi am auzit întreg ceremonialul împachetării şi scoaterii pe coridor a mortului. Aşa a fost sfârşitul sărmanului Dan Dumitrescu”.
Mărturii
”Condamnat la moarte, dar pedeapsa i-a fost comutată în 1957. Ulterior a fost transferat la Casimca Jilavei, fiind pus în aceeași celulă cu Aristotel Popescu, Vică Negulescu și Pavel Grimalschi. Rămas în delirul nebuniei, înjura, blestema, profera blasfemii la adresa simbolurilor creștine și îi acuza frecvent pe Negulescu și Grimalschi: «bandiților, iar vă rugați, iar faceți ședință legionară!». A murit pe 11 octombrie 1959, la vârsta de 37 de ani..
Alin Mureșan
”Au mai așteptat un timp și, văzând că Dan Dumitrescu nu dă semne de intoxicare, l-au tras jos de pe prici, i-au dat cu forța să bea câteva gamele cu urină și apoi au început tortura… Nu găsesc cuvinte pentru a descrie martiriul la care a fost supus acest om.”
Octavian Voinea
”Descris drept inteligent, energic și curajos, Dan Dumitrescu reprezintă unul dintre destinele tragice aflate sub semnul «reeducării» de la Pitești. Născut la Iași pe 19 octombrie 1922, Dumitrescu a activat în organizațiile de tineret ale Mișcării Legionare încă din 1938, iar după 1945 s-a implicat în acțiuni concrete împotriva regimului (pro)comunist: a ascuns echipamente de emisie radio și a sabotat o adunare publică a Blocului Partidelor Democratice prin aruncarea a două grenade spre tribună. Încarcerat de fiecare dată, a fost eliberat după câteva luni datorită unor proceduri birocratice. De asemenea, strângea armament, încercând organizarea unui grup de rezistență armată în 1945 în Munții Sebeșului. Este arestat în noaptea de 14/15 mai 1948, fiind la acel moment student în anul IV la Facultatea de Medicină. Un tânăr cu statură atletică, cu figură plăcută, cu ochi mari, luminoși, care priveau țintă pe interlocutor, și cu nelipsita mustață a luptătorilor din codrii de altădată. Transferat la Suceava, a fost unul dintre cei mai vocali opozanți ai «reeducării» inițiate de Alexandru Bogdanovici, fiind aproape să-l înfrunte fizic pe acesta.”
Dan Lucinescu
