# „Dl Macovei mi-a solicitat să fac în fals un dosar de încredinţare a lucrării de reabilitare a sediului DGASPC Argeş către firma Zeus”, declară Daniel Rizu, șef Serviciu Tehnic, Patrimoniu, Aprovizionare și Administrativ din cadrul DGASPC Argeș
# În ultimele săptămâni, procurorii DNA au cerut mai multe dosare de la Direcția pentru Protecția Copilului, instituție unde ocupați funcția de șef de serviciu…
– Neregulile de la DGASPC au vechime în timp pentru că la această Direcție, după decesul regretatului vice Costache de la CJ și pe fondul problemelor juridice pe care le-a avut președintele Constantin Nicolescu și beneficiind de legislația funcționarului public și de vechimea pe care o are în funcție, fiind cel mai longeviv conducător al unei instituții publice, dl director Adrian Macovei și-a creat o serie de relații. Revenind la 2011, dl Macovei dă drumul la toată imaginația dumnealui privind modul de dijmuire a bugetului DGASPC-ului, care, după cum bine se știe, în fiecare an a avut cel puțin 50% din bugetul Consiliului Județean. Modul de dijmuire era făcut foarte abil în sensul că firmele de achiziții publice sunt, de ani buni, aceleași. Ba, mai mult decât atât, printr-o jonglerie, zic eu, nelegală, anumite pachete cu produse sunt încredințate direct anumitor firme, cu toate că legislația spune că pentru produsele alimentare de bază trebuie licitate în bloc, nu pe fiecare element în parte. În altă ordine de idei, de la firmele care au făcut de-a lungul timpului diferite lucrări de reparații, investiții în cadrul DGASPC-ului, aceste lucrări fiind de valoare foarte mare, dl Macovei a făcut cum a făcut, în așa fel încât să-și perceapă un anumit procent din valoarea acestor lucrări concretizate prin vila de la Lerești, făcută pe numele concubinei sale, și anume Iosifescu Cireșica (n. red. – directoarei de la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilităţi Numărul 1), alintată Cici de către dl Macovei. Dacă, în 2011, dna Iosifescu era datoare vândută din cauza dosarului 215/205/2013, când Bancpost o cheamă în judecată pentru neplata datoriilor, în 2012 dna Iosifescu, în declarația de avere, apare cu una bucată garsonieră echipată în Câmpulung, cu una bucată vilă făcută la Lerești, cu o valoare de cel puțin 150.000 de euro, cu un teren de 10.000 mp în Valea Mare Pravăț și cu un apartament în Câmpulung, pe care l-a donat fiului ei, Ciprian Drăgușanu. În 2014 s-au achiziționat, de către cei doi, două autoturisme SH, care, însumate, duc la vreo 12.000 euro. Este vorba de o Toyota Corona și un Opel Astra.
„Organele abilitate au constatat că ceea ce am scris în plângerea la DNA sunt conforme cu realitatea”
# Din informațiile noastre, dacă ele sunt corecte, dumneavoastră sunteți cel care a făcut denunț la DNA împotriva domnului director Adrian Macovei. Ați menționat toate aceste lucruri și în plângerea înaintată la Anticorupție?
– Da, iar motivația mea în acest denunț este Negoescu Constantin, acest individ care mi-a fost subordonat, dar care prin comportamentul lui reprobabil m-a determinat, începând din 2013, să fac către dl Macovei, directorul unității, mai multe referate prin care am prezentat actele atât de insubordonare, cât și acțiunile cu iz penal ale dlui Negoescu, referate la care dl Macovei nu mi-a dat niciun răspuns nici în ziua de astăzi. Din acest motiv am făcut apoi referat către Consiliul Județean, ca for superior, cât și către organele abilitate, organe care, constatând că ceea ce am scris în plângerea mea sunt conforme cu realitatea, au început demersurile pe care le vedem și la ora actuală în presa din Argeș, referitor la DGASPC Argeș.
„În ziua când s-a pus sechestru pe averea dlui Dobre de la Zeus, am fost chemat de dl Macovei”
# Am aflat că în plângerea dvs la DNA Pitești ați vorbit și despre reabilitarea sediului DGASPC Argeș.
– În 2011, în ziua în care a apărut în presă că pe averea dlui Grigore Dobre de la firma Zeus s-a pus sechestru, am fost chemat de către dl director Macovei să mă întrebe ce e cu lucrările de la Zeus. I-am spus că lucrarea pe care o avem cu Zeus-ul este lucrarea de reabilitare a sediului instituției. Solicitând dosarul, i-am prezentat dlui Macovei decât partea finală, și anume contractul și derularea contractului, partea inițială de ofertare nefiind la noi. Atunci, dl Macovei mi-a solicitat să fac formalitățile în mod ilegal pentru ofertarea lucrării de către firma Zeus. Deci, dl Macovei mi-a solicitat să fac în fals un dosar de încredințare a acestei lucrări cu oferte, cu proces verbal de atribuire, cu tot ce trebuia. Se pare că această licitație s-a făcut la Consiliul Județean, pe banii Direcției, acte care au fost descoperite acum în urma cercetărilor pe care organele abilitate le-au făcut.
# După depunerea denunțului, ați mai fost chemat la audieri la DNA?
– Am mai fost la DNA Pitești de două ori, iar ancheta este destul de înaintată. Mai mult decât atât, din câte am înțeles, nu sunt singurul care a făcut denunț. Nu știu dacă pe alte probleme sau chiar pe această speță!
Nu sunt eu cel care dă un verdict, dar din ceea ce am văzut în presă și ce auzeam în cadrul Direcției, în speță cu șpăgile care se luau pentru încredințarea copiilor la asistenții maternali, în acest sens, în urmă cu o săptămână a existat un control al șefului Corpului de control al ANPDC, dl Ciprian Buhuși. Iar despre sumele care erau percepute pentru angajarea noilor lucrători în DGASPC, aceste sume le aflam chiar de la Negoescu Constantin, omul de încredere al dlui director Macovei…
„Să nu omitem nici vila pe care dl Macovei o are în Pitești, estimată la vreo 300.000 euro”
# Ar mai fi ceva de spus în privința acestor dosare ale dlui Macovei?
– Dl Macovei a făcut obiectul mai multor anchete de-a lungul timpului. Să nu uităm că în 1999-2000 a fost destituit din funcție de fostul președinte al CJ, Ion Mihăilescu, tocmai pentru un dosar de fraudă, făcut tot pe achiziții publice. În timp, domnia sa a mai făcut obiectul anchetelor DNA pe subiectul adopțiilor, subiect pe care văd acum, că prin prezența dnei Nelida Ghițulescu la DNA, se pare că s-a redeschis. De asemenea, mai amintesc dosarele de la Comisia Persoanelor cu Handicap, unde întotdeauna au fost probleme și discuții pentru luare de bani și acordarea diferitelor grade de pensionare. Iată că ceea ce se discuta prin Direcție, dar nu existau niște probe palpabile, concrete, iată că acele lucruri de la anumiți factori care au în spate probe, pentru că organele abilitate nu vin după povești, de la anumite probe care circulau prin Direcție, devin acuma realitate. Dl Macovei ciupea câte ceva din mai multe direcții până ce își făcea ceea ce am mai dezvăluit mai devreme, pe zona Câmpulung. Dar nu omitem nici vila pe care o are în Pitești, estimată la vreo 300.000 de euro.
Interviu realizat de Marius Ionel
0 Comentarii