Din 10 octombrie, cetățenii din Curtea de Argeș pot depune cererile pentru acordarea subvenției la încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie la Direcția de Asistență Socială Curtea de Argeș – Str. 1 Decembrie 1918, nr. 2B. Cererile ridicate de la sediul Direcției trebuie să fie însoțite de documentele justificative.
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, în perioada 1 noiembrie 2025 – 31 octombrie 2026, în următoarele cuantumuri: 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.
Nu beneficiază de ajutor familiile sau persoanele care dețin bunuri mobile sau imobile peste limitele prevăzute de lege ori depozite bancare a căror valoare depășește de trei ori câștigul salarial mediu brut. Persoanele încadrate în grad de handicap trebuie să prezinte copie a certificatului de încadrare. Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot adresa personalului Direcției de Asistență Socială.
M.S.
Citește și Drum din Argeș închis din cauza unei alunecări de teren
Citește și Vești bune pentru pensionari: vor primi 400 lei în decembrie. Vezi condițiile!
0 Comentarii