Web Analytics
scris miercuri, 08.03.2023

Curtea de Apel a recunoscut că directorii Hexi Pharma trebuiau să meargă la închisoare, dar că faptele s-au prescris

Motivarea judecătorilor Iuliana Ciolcă și Alexandru Mihalcea, de la Curtea de Apel București, conține 300 de pagini și susține că directorii companiei Hexi Pharma au fost vinovați pentru agravarea stării de sănătate a sute de mii de pacienți și că aceștia au scăpat de condamnări doar prin prescrierea faptelor. Curtea de Apel spune că e „fără putință de tăgadă” că acțiunile șefilor Hexi Pharma au dus la extinderea infecțiilor nosocomiale din spitale, că aceștia sunt vinovați, dar că faptele s-au prescris.

Curtea de Apel a recunoscut că directorii Hexi Pharma trebuiau să meargă la închisoare, dar că faptele s-au prescris

Citește și: 8 luni de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu un minor – decizia judecătoarei Lia Savonea, candidată la Înalta Curte

Vineri, 3 martie 2023, Curtea de Apel București a decis încetarea procesului  în cazul directorilor Hexi Pharma, Flori Dinu și Mihail Leva, ca urmare a prescrierii faptelor.  Dinu și Leva sunt șefii companiei care dilua dezinfectanți până în 2016, când o investigație a Gazetei Sporturilor a publicat documente din fabrică, cel mai mare furnizor de dezinfectanți în spitalele din România. Deși vinovați, directorii Dinu și Leva nu mai pot fi trași la răspundere, a hotărât completul format din Iuliana Ciolcă și Alexandru Mihalcea. Firma Hexi Pharma a fost obligată să plătească despăgubiri de peste 10 milioane de euro către 131 de spitale din România. „Curtea constată că prima instanţă a stabilit în mod corect atât situația de fapt și încadrarea juridică, dar și vinovăția inculpaților în raport de acuzațiile care li se aduc prin actul de sesizare”, au menționat judecătorii. În continuare, aceștia au oferit argumentele ce au dus la stabilirea vinovăției pentru fiecare inculpat în parte. De exemplu, în cazul lui Mihail Leva, directorul de producție al companiei, judecătorii remarcă mai multe declarații în care acesta recunoaște diluarea dezinfectanților.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită