Web Analytics
scris joi, 04.12.2025

Curtea de Apel a decis! Ce se întâmplă cu acordul semnat de Costinel Iancu

Curtea de Apel a decis! Ce se întâmplă cu acordul semnat de Costinel Iancu

Tribunalul Argeş a respins pe 17 septembrie acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe care poliţistul Costinel Iancu îl semnase cu procurorii DNA, în dosarul de trafic de influenţă şi şantaj în care e cercetat. Ieri, 3 decembrie, nici magistrații de la Curtea de Apel Pitești nu i-au acceptat acordul și au respins apelul făcut de procurori și de Costinel Iancu împotriva sentinței de la Tribunal, astfel că actul semnat de polițist rămâne respins.

Amintim că bărbatul acuzat că l-a șantajat pe directorul Catena Pitești a recunoscut faptele și a acceptat să primească, în schimbul acordului, trei ani de închisoare, dar cu suspendare.

Citește și Cazurile poliţiştilor infractori din Argeş care şi-au recunoscut vinovăţia pentru pedepse mai mici

Citește și Instanța a respins acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de Costinel Iancu

„În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești şi inculpatul IANCU COSTINEL, împotriva sentinţei penale nr. 311 din 17.09.2025, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 2531/109/2025, intimat fiind persoana vătămată Mihai Dragoș. Conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la 300 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel. Definitivă”, se arată pe portalul Curții de Apel Pitești. 

Citește și Ofiţerul Costinel Iancu sifona cum a pus microfoane în biroul lui Nicolae Ivănescu. „Am intrat noaptea, frumos, i-am pus tehnica”

Costinel Iancu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, şantaj, în formă continuată, (faptă săvârşită în dauna directorului Mihai Dragoş de la Farmaciile Catena/Fildas Company Piteşti), şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (4 acte materiale). Se află în arest la domiciliu.

Citește și DNA. Ofițerul Costinel Iancu, trei ani cu suspendare. Ce prevede acordul de recunoaștere a vinovăției

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită