Web Analytics
scris marți, 05.10.2021

Cuplu amendat de polițiști pentru nerespectarea măsurii carantinării

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate 20 de acţiuni punctuale (dintre care 18 organizate independent de către poliţişti, una organizată cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).  În cadrul activităților au fost verificate 2.569 de persoane, 101 societăți comerciale precum și 106 mijloace de transport persoane.

Cuplu amendat de polițiști pentru  nerespectarea măsurii carantinării

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 63 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 de lei, după cum urmează:

– 61 de sancţiuni, cu avertisment, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;

Citește și ULTIMA ORĂ Niciun pat ATI pentru pacienții cu COVID nu mai este liber în România

2 sancţiuni, în valoare de 2.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării. Sancțiunile au fost aplicate  în ziua de 04 octombrie de către polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti care efectuau verificări ale persoanelor pentru care au fost instituite măsuri de izolare sau carantinare.  Au depistat un bărbat și o femeie, de 42, respectiv de 36 de ani, ambii din Pitești, care nu se aflau la adresa declarată de carantinare, din municipiul Piteşti. Ca urmare a celor constatate, aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Ultimele articole

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...