Cei care au încheiat antecontracte (sau promisiuni de vânzare-cumpărare) cu SC Daniela Construcții, firma italianului Nicola Inquieto, încearcă, pe toate căile, să-și pună la adăpost banii investiți, sub formă de rate, în apartamentele care, după reținerea omului de afaceri italian, au fost puse sub sechestru de autoritățile judiciare din Napoli – Italia. Pe lângă dosarele în care promitenții cumpărători cer hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru respectivele imobile și înscrierea acestora în cartea funciară, pe rolul Tribunalului Argeș se află și dosare care au direct ca obiect „reziliere contract de vânzare-cumpărare-promisiune-declinare”.
Un caz aparte este cel al unei promitente cumpărătoare care are deja încheiat un contract de vânzare-cumpărare, dar care cere anularea documentului respectiv și a antecontractului încheiat cu Daniela Construcții, precum și restituirea sumei de 69.100 lei, caz în care instanța a amânat cauza pentru 25 septembrie 2019.

Șoferiță amendată la Pitești pentru conducere agresivă. Cum circula pe Eroilor
Polițiștii Biroului Rutier Pitești au sancționat zilele trecute, mai exact joi, 17 iulie, o...
0 Comentarii