Cum de scăpase în scăldătoare, avea șansa să ajungă un om foarte mare. Iar când moașa comunală i-a pus în față cele nouă semne ale destinului, copilul neînțărcat a înhățat un floșmotoc de lână, o mahmudea și încă ceva pe care părinții și cumetrii au hotărât să-l țină secret. Iar viitorul om mare a fost urcat pe măgar călare înainte de a învăța să meargă în picioare. Și s-a strigat din deal în deal, din vale în vale, din stână în stână: „Iată stăpânul peste turmă!”. Crai de lână, crai de brânză, crai de urdă, crai de zer, crai de lapte bătut. Așa a fost el ursit, așa a fost plămădit, să stăpânească și să domnească. Dar tocmai atunci când era frământat din țărână și din suflu divin, a trecut pe acolo un pui de drac care s-a distrat cu un scuipat în aluat.
Priviți-l la vârsta asta, în vârf de apogeu și în prag de senectute! Nu e așa că are statura de statuie? Trup viguros de om sănătos, se poate spune chiar și bărbat frumos. Stare de luptător mereu învingător și triumfător. În rest, asemănare nu are nici în muzeul figurilor de ceară, cel cu o puzderie de regi, de împărați, de duci, de prinți, de amirali, de generali, de cancelari, de demnitari. Napoleon – un pitic. Ginghis Han – crăcănat. Hanibal – ghemuit pe elefant. Cezar – asasinat, Alexandru Macedon – uitat. La noi, n-ar avea pereche decât poate cu Ciubăr Vodă sau cu Vodă prin lobodă. Iar dintre capetele neîncoronate, Lică Sămădău ar fi într-un fel corespondentul său.
Din păcate, a sosit cam întârziat la poarta celebrității. Oamenii ajunși la putere care au pornit de la oi, la această vârstă își făcuseră deja un imperiu.
Cioban la oi, baci la stână… Pleonasmul nu-mi aparține… Într-adevăr nu poți să fii cioban decât la oi. Pe care să le păzești, să le mulgi, să le tunzi… Și baci numai la stână: să torni brânză în sădilă, să fierbi zerul în tuci, să faci urda, cașcavalul, să bați putineiul până iese untul. Cunoscându-și meseria și dibăcia, omul nostru nu a tras până acum la putere. Știa, fără să îi spună cineva, că miniștrii, parlamentarii, demnitarii, generalii, amiralii, nici nu se mulg, nici nu se tund, n-au lapte în țățe, frunze în buze, drob de sare pe spinare… Iar parlamentul nu e turmă de oi, nici de capre, nici de berbeci, nici de țapi, nici de mânzari, nici de sterpături.
Dar să nu credeți că personajul nostru a stat pe gânduri ca prostul. În loc să se urce la munte, unde să-l plouă, să-l bată piatra, să-i dea ursul târcoale la stână și lupii năvală în târlă, să-i zacă brânza în putinici, să caște de plictiseală, să-l ciuruiască purecii, a aplicat soluția tradițională a clanului: și-a vârât turma în marginea orașului, pe un izlaz, pe care în tranziție a devenit proprietar. Zeci de hectare în intravilan. Astăzi, străzi, magazine, sedii, birouri, hoteluri, restaurante, localuri de noapte, tramvaie, troleibuze, autoturisme, ciorditori, cerșetori…
Moșier în capitală, cu o avere colosală.
Dar simțea că nu-i deajuns. S-a trezit în el ambiția să ajungă cât mai sus. Palat, tron de aur, sceptru, coroană, bătute în nestemate, pentru orice eventualitate… Donații, pomeni, biserici, școli înzestrate… Tot atâtea trepte spre putere. Deocamdată se mulțumește să fie parlamentar. Știe din surse particulare că parlamentul a ajuns de vânzare. Își va cumpăra un loc pe listele oricărui partid care vrea să-l primească, bani cash, un local de sediu. Pentru un loc în parlamentul actual, în toate parlamentele viitoare. Până când îi va veni chef să intre în guvern. Are cap de ministru. Așa declară când se uită în oglindă. Ba chiar de premier. De ce nu președinte la Cotroceni. Deocamdată se jură să-l facă pe actualul președinte de senat președinte de țară 500%. Așa ceva nu se știe să se mai fi întâmplat de-a lungul întregii istorii universale.
Stați puțin, nu vă grăbiți să mă amenințați că mă aruncați în banca acuzaților de la tribunal. Să-mi cereți despăgubiri morale și pedepse penale. Persoana despre care s-a făcut vorbire în aceste rânduri nu există în realitate. Pură ficțiune. Candidat fictiv, parlament fictiv, corupție fictivă, nimic, nimic real. Pamflet literar. După lege, nu se sancționează și nu se amendează. Toată povestea este născocită de mine. Proprietate particulară. Și intelectuală. Fără turme, fără cirezi, fără herghelii. Fantome, năluci, bâlciul deșertăciunilor. Orice asemănare este o întâmplare!… (Prof. Marin Ioniţă)
