Noua conducere a Regiei Judeţene de Drumuri Argeş a încercat să explice miercuri, la solicitarea ziarului Jurnal de Argeș, de ce stația de asfalt de la Căteasca, achiziționată în 2014 și montată în martie anul trecut, a fost recepționată abia pe 27 iulie 2016. O întârziere uriașă, din cauza căreia regia a fost nevoită să cumpere cumpere de la diverși furnizori privați peste 150 de mii de tone de bitum.
„Unul dintre motive este că atunci când s-a luat stațía, s-a luat și atât. Nu s-au achiziționat și alte utilaje care să deservească stația. A fost o licitație care s-a anulat…Mă refer aici la două autobasculante de capacitate mare, la un încărcător de capacitate mare și la alte utilități ca stația să poată funcționa, inclusiv un laborator contorizat (…). Concret, în luna august 1015 s-a obținut autorizația de mediu. Stația nu a fost dotată și cu o gospodărie de bitum, în afară de tancul de bitum. A trebuit s-o facem noi, iar acest lucru l-am făcut în perioada 2016, ca să putem încărca bitumul (…). Era vorba de construit o rampă pentru a aduce agregatele la stația de asfalt, care s-a făcut tot de către noi (…). A fost și o lipsă de comunicare cu CJ și nu e vorba numai de conducerea CJ din perioada aia, o neînțelegere vizavi de cine face cheltuielile cu stația de asfalt… Stația de asfalt nu este un aparat, trebuie să aibă multe utilități pe lângă ea. Trebuia, de exemplu, să aibă in cântar… A trebuit să facem un contract cu o altă firmă, care ne cântărește și ne ia niște bani”, a argumentat Ionel Iliciuc, directorul interimar al Regiei Judeţene de Drumuri Argeş.
O explicație care eludează esențialul – cine se face răspunzător de faptul că toate aceste dotări n-au fost luate în calcul încă de la stabilirea caietului de sarcini – și care nu face decât să confirme faptul că bâjbâielile de la nivelul CJ costă, iar pierderile se contorizează în bugetul județului.
„ Am dat o pălărie de bani în 2015 ca să achiziționăm stația, cu bune intenții. Dar situația, în fapt concret, seamănă cu ce se petrecea nu cu foarte mult timp în urmă în spitale. Erau aduse aparate peste noapte, iar aparatele zăceau pe holuri, ne incomodau și pe noi, și pe pacienți și nu erau amplasate și puse să funcționeze. Treaba cu cântarul pe mine nu mă muțumește ca explicație. Treaba cu laboratorul, la fel. Ce am găsit noi acolo? Am găsit că stația asta nu era nici măcar înțepată la rețeaua de energie electrică. Inițial, ni s-a spus că rețeaua e la o jumătate de metru, apoi că e la o jumătate de kilometru. Și când am ajuns acolo, punctual, m-am luat cu mâinile de păr. Inclusiv panoul acela era mâncat de șobolani”, explică președintele CJ Argeș, Dan Manu. Isabela Moiceanu

O fetiţă de 3 ani a murit după ce ar fi luat pastilele surorii ei. Părinții au o altă variantă
O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Județean Târgu Jiu. Copila fusese adusă cu febră şu...
0 Comentarii