În luna iulie, pe caniculă, în Parcul Ștrand s-a desfășurat, într-o vreme, Simpozionul internațional de sculptură „Gheorghe Iliescu-Călinești”. Iată, succint, povestea, din interior, a unei ediții. Pentru a înțelege, m-am introdus și pe mine în poveste.
Astfel, pregătirile pentru cea de-a cincea ediţie, din 2005, a Simpozionului internaţional de sculptură au început din toamna lui 2004. Cum s-a lucrat pe banii Consiliului Local Piteşti (600 milioane vechi), a fost nevoie, mai întâi, de prinderea în bugetul local a acestei frumoase iniţiative. Am avut nevoie, apoi, de aprobarea a tot felul de ,,hârtii’’ extrem de utile, începând cu regulamentul de organizare, cu stabilirea unui grup de lucru (coordonat de dr. Liliana Gagiu, viceprimar) şi devizul estimativ şi terminând cu referatele pentru acordarea premiilor în bani. Am purtat o asiduă corespondenţă pe net cu 15 sculptori străini. Am stabilit (cu sculptorul Vasile Rizeanu, consilier artistic) participanţii. Au urmat licitaţiile pentru marmură, cazare şi masă, procurarea unui cort militar (de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Consiliul Judeţean), obţinerea unor sponsorizări, punerea la punct a programului de colaborare cu A.D.P. (dar tot l-am deranjat zilnic pe directorul Doru Iliescu pentru punerea la dispoziţie a unei macarale pentru rotirea bucăţilor de marmură de două tone). I-am luat de la aeroportul Otopeni pe doi sculptori străini, ceilalţi venind singuri la Piteşti.
După deschiderea oficială de la Primăria Piteşti a simpozionului, dată fiind durata relativ scurtă de desfăşurare (16 zile) şi teama permanentă de ploaie (şi, Doamne, cât m-am rugat să nu plouă; şi n-a plouat deloc în interval!), sculptorii s-au putut apuca de lucru. Ce mai, am fost, împreună cu Ioan Udeanu, contabilul meu şef, permanent la dispoziţia artiştilor, ca nu cumva să le lipsească ceva. Ei veneau cu talentul şi experienţa lor (internaţională, fiecare sculptor având la activ o serie de participări la alte simpozioane), noi trebuia să le asigurăm condiţiile de creaţie, mai ales că se muncea de la 9.00 până la ora 21.00 (la prânz îi duceam cu un microbuz la masă). Avea nevoie tânărul şi energicul Genti Tavanxhiu de un baros de 5 kg, alergam să i-l cumpărăm! Au simţit nevoia de discuri mai bune Andrei Marina şi Dobrin Dobrevski, am luat măsuri! A primit Dominika Griesgraber un colet din Polonia, am fost în vamă după el! Dorea Genti să-şi gătească seara melci, îl însoţeam la supermarket. Au dorit Dominika şi Dobrin să viziteze Muzeul Goleşti, am fost martorii entuziasmului lor (de altfel, duminicile le-am asigurat mici excursii, nu doar la o cabană din Pădurea Trivale, aparţinând proprietarului hotelului, ci şi la Biserica Domnească şi Mânăstirea Curtea de Argeş, la cetatea lui Vlad Ţepeş de la Poenari, la Barajul Vidraru şi Cabana Cumpăna).
Printre ,,picături’’, când îşi trăgeau puţin sufletul (din pricina caniculei şi a prafului), am discutat despre lucrările şi opera lor, despre concepţia lor artistică, ne-am apropiat sufleteşte. I-am dus prin oraş să vadă celelalte lucrări, realizate la ediţiile anterioare (au fost impresionaţi îndeosebi de forţa expresivă a „Nodului generaţiilor”, de Gheorghe Iliescu-Călineşti), i-am pus în relaţie cu presa locală şi nu numai – peste 30 de articole şi interviuri, emisiuni radio şi tv).
Am fost plăcut impresionat să constat că toţi sculptorii străini ştiau foarte multe despre Constantin Brâncuşi – bulgarul se şi revendică din opera gorjeanului, iar Dominika nu a plecat din ţară decât după ce a vizitat Târgu-Jiul, ca şi despre Ovidiu Maitec şi Gheorghe Iliescu-Călineşti (la anul sigur vom organiza şi o masă rotundă dedicată operei acestuia din urmă, abia la vernisaj, vai, mi-a venit ideea!). În plus, bulgarul avea cunoştinţe vaste despre cultura română (de la Eliade şi Eugen Ionescu până la Ana Blandiana şi naistul Gheorghe Zamfir).
Citește și S-a prelungit perioada de înscriere la Festivalul Concurs Naţional de Folclor Mioveni
Citește și IMS-urile 57, automobilele muscelene cu destinaţie precisă către agricultură
0 Comentarii