Web Analytics

Cum s-a înşurubat Chelu pe lângă băiatul lui Fătuloiu

de | 22.11.2010 09:12 | Dezvăluiri

Dosarul în care miliardarul Cătălin Chelu a fost arestat pentru încercarea de mituire a chestorului Dan Fătuloiu arată care sunt metodele folosite de afaceriştii suspectaţi de infracţiuni economico-financiare pentru a-i corupe pe cei care coordonează anchetele. Cea mai sigură cale presupune descoperirea slăbiciunilor unui membru al familiei celui care trebuie mituit. În acest caz „slăbiciunea” a fost Alexandru Fătuloiu, fiul chestorului, cunoscut pentru faptul că „i-ar plăcea banii”.
Cătălin Chelu  a vrut să-i dea lui Dan Fătuloiu, secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi coordonator al strategiei naţeionale de combatere a evaziunii fiscale, prin fiul acestuia, o mită de un milion de euro. Banii ar fi urmat să-l scape de 48 de dosare penale şi să-l ajute în obţinerea controlului asupra unui pachet majoritar de acţiuni la compania Hidroconstrucţii. Secretarul de stat şi fiul acestuia au denunţat intenţia de mituire la DNA, iar echipele  speciale de investigatori au organizat filajul, interceptările şi flagrantul, în urma cărora au fost arestaţi Cătălin Chelu şi colaboratorii săi Ştefan Niţache Badea, Antonel Cristi Bunu şi Gabriel Constantinescu.

De ce a fost ales fiul chestorului Fătuloiu

Specialiştii în combaterea criminalităţii organizate spun că omul de afaceri Cătălin Chelu l-a ales pe Alexandru Fătuloiu pentru a ajunge la uşa secretarului de stat Dan Fătuloiu deoarece unul dintre locotenenţii săi  (Ştefan Badea, arestat preventiv)  îl cunoştea pe acesta de pe vremea când  i-a fost  partener de afaceri. Pe deasupra, fiului chestorului, lansat în afaceri, „i-ar fi plăcut banii”, după cum spun sursele noastre.

48 de dosare muşamalizate în cazul Chelu

Arestarea omului de afaceri Chelu, despre care presa a scris că ar fi fost folosit de Sorin Ovidiu Vîntu ca paravan al unora dintre afacerile sale, survine la scurt timp după  arestarea lui Adrian Eftime, despre care se suspectează că ar fi fost folosit de cuplul Sorin Ovidiu Vîntu-Liviu Luca pentru spălări de bani şi devalizarea PETROMSERVICE. Surse judiciare spun că poliţiştii de la economic au muşamalizat 48 de dosare penale, deschise pe numele lui Cătălin Chelu. Metoda folosită a fost împărţirea dosarelor mari cu aceiaşi autori în dosare cu prejudicii mici, care nu impun începerea urmăririi penale, ci doar o amendă. Secretarul de stat Dan Fătuloiu ar fi descoperit cele 48 de dosare  penale  în cadrul campaniei demarate în octombrie 2009 de depistare şi centralizare a tuturor dosarelor de evaziune fiscală, făcută cu dublu scop: descoperirea capilor reţelelor de evazionişti şi  colectarea banilor din economia subterană.  Cele 48 de dosare penale deschise pe numele lui Chelu fac parte din cele 3.000 de dosare centralizate de secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu în cadrul campaniei sale. În luna martie 2010, Fătuloiu  a dat un ordin scris către şeful IGPR, Petre Tobă,  prin care i-a cerut să conexeze dosarele cu aceiaşi autori şi  să le trimită  la DIICOT pentru începerea urmăririi penale. „În loc ca dosarele să fie conexate şi trimise la DIICOT, informaţiile din aceste demersuri ale mele au ajuns la infractori cu concursul unor poliţişti corupţi. Unul dintre cei avertizaţi  de poliţiştii corupţi a fost şi Cătălin Chelu” ne-a declarat chestorul Fătuloiu. 
Acesta i-a solicitat ministrului de Interne Traian Igaş, demiterea lui Tobă pentru incompetenţă exact în perioada în care şantajul lui Chelu s-a suprapus peste  crima la comandă comisă  la Piatra Neamţ. Potrivit lui Dan Valentin Fătuloiu, Cătălin Chelu nu ar fi ajuns să-i contacteze  fiul  şi să ofere mita dacă nu ar fi existat „cârtiţe” („trădători”) în inspectoratele teritoriale a

Filmul complet al mitei în scandalul Chelu-Fătuloiu

# Deşi omul de afaceri Cătălin Chelu a folosit un aparat pentru bruiajul convorbirii din biroul chestorul Fătuloiu, aparatura ultrasofisticată a DNA a înregistrat dialogul.
10 august 2010 Secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu şi fiul său Alexandru Nicolae s-au autodenunţat la DNA. Din autodenunţuri rezultă că fiul lui Fătuloiu a fost contactat de fostul său partener de afaceri Ştefan Badea, care i-a promis 1.000.000 de euro din partea lui Cătălin Chelu dacă tatăl său îi va rezolva dosarele penale de evaziune fiscală şi spălare de bani. Din acest moment telefoanele celor doi, ca şi cel al intermediarului Ştefan Nitache Badea, au fost ascultate de anchetatori. De asemenea, s-au obţinut autorizaţii de la judecători pentru interceptări ambientale audio-video.
# 12 august 2010 Alexandru Fătuloiu s-a întâlnit cu Ştefan Badea  şi cu Cristi Antonel Bunu, care s-a recomandat drept reprezentant al lui Cătălin Chelu pentru a negocia modul de transmitere a mitei către secretarul de stat Dan Fătuloiu. Convorbirile acestora ar proba faptul că omul de afaceri era interesat de rezolvarea în regim de urgenţă a dosarului SC Plase Pescăreşti SA (vezi text: Afacerile „umanitare” ale lui Chelu), în care era anchetat penal alături de alte persoane, pentru spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. De asemenea, s-au discutat modalităţile prin care urma să fie dată mita: sub formă unor contracte de societatea lui Alexandru Fătuloiu cu firmele controlate de Chelu, iar plăţile urmau să fie făcute de SC ALPROM SA Piteşti, controlată tot de Chelu. Mai precis, firma lui Alexandru Fatuloiu urma să cumpere un utilaj cu preţ foarte mic şi să îl revândă la ALPROM cu o sumă exorbitantă. În acest mod urma să primească suma de 50.000 de euro, ca primă tranşă a mitei. Potrivit intermediarilor, Chelu dorea să dea mită mascată sub formă de contracte comerciale deoarece se temea de flagrant.
# 20 august 2010 A avut loc o nouă întâlnire între Alexandru Fătuloiu, Ştefan Badea şi Antonel Bunu, înregistrată audio-video. În cadrul acestei întâlniri, Alexandru Fătuloiu le-a dat intermediarilor numărul de telefon al tatălui său,  pentru a fi transmis lui Cătălin Chelu.
# 23 august 2010 Alexandru Fătuloiu s-a întâlnit din nou cu Ştefan Badea (la solicitarea celui din urmă) în care acesta i-a propus să-i tranfere o sumă de bani pentru a achiziţiona utilajul ce urma să fie vândut la suprapreţ către ALPROM Piteşti. Alexandru Fătuloiu a refuzat, spunând că trebuie să vorbească mai întâi cu tatăl său.
# 10 septembrie 2010 Badea s-a întâlnit din nou cu Alexandru Fătuloiu pentru a-l anunţa că inculpatul Chelu va lipsi o perioadă de timp mai mare din ţară de frică să nu fie arestat în dosarul în care a fost arestat Sorin Ovidiu Vîntu, cu care era în relaţii foarte apropiate. A promis că secretarul de stat Dan Fătuloiu va fi contactat de Chelu după întoarcerea acestuia în România.
# 1 noiembrie 2010 Alexandru Fătuloiu s-a întâlnit din nou cu fostul său partener de afaceri Ştefan Badea, pe fondul derulării unei proceduri de executare silită. În acest context Badea i-a comunicat faptul că Antonel Bunu (reprezentantul lui Chelu) vrea să se întâlnească cu chestorul Fătuloiu pentru a discuta despre rezolvarea dosarelor penale şi plata mitei. Badea a relatat că s-au întrerupt negocierile de oferire a mitei pentru că gruparea lui Chelu a crezut că protestele de stradă şi moţiunea de cenzură vor dărâma Guvernul Boc, iar Fătuloiu va fi demis din funcţia de secretar de stat şi nu voia să risipească banii.
# 8 noiembrie 2010 Ştefan Badea s-a întâlnit cu secretarul de stat Dan Fătuloiu în biroul acestuia de la MAI. Badea i-a spus că inculpatul Cătălin Chelu este interesat de muşamalizarea dosarelor sale penale, în special al dosarului SC Plase Pescăreşti SA. Secretarul de stat a întrebat cât este dispus Chelu să ofere. De asemenea, a anunţat că nu este de acord că plata mitei să fie făcută prin firma fiului său. De asemenea, secretarul de stat a cerut să discute personal cu Chelu condiţiile mituirii sale.
# 9 noiembrie 2010 Badea s-a întâlnit din nou cu chestorul Fătuloiu în biroul acestuia şi i-a scris pe bileţel sumele oferite de Chelu “500.000 euro cash, 300.000 euro bussines”

Prima confruntare Chelu-Fătuloiu

12 noiembrie 2010 Fătuloiu l-a primit în biroul său de la MAI din nou pe Badea, care i-a spus că în parcare se află şi Cătălin Chelu, dar că acestuia îi este frică să vină în birou unde poate fi înregistrat, motiv pentru care a propus o întâlnire în altă locaţie. Fătuloiu a refuzat, i-a asigurat că nu se vor face înregistrări. Chelu a venit în biroul lui Fătuloiu însoţit de Gabriel Constantinescu. Chelu a cerut să pună în funcţiune un aparat de bruiere a convorbirii; Fătuloiu a acceptat, însă convorbirea tot a fost înregistrată. Fătuloiu l-a întrebat pe Chelu dacă a adus banii. Chelu a răspuns negativ, iar Fătuloiu i-a arătat situaţia dosarelor sale penale. Apoi, Chelu i-a dat afară din birou pe oamenii săi, Badea şi Constantinescu, după care  i-a spus lui Fătuloiu că nu este interesat în special de rezolvarea dosarelor, dar că “este deranjat de măsurile dispuse de Fătuloiu  în calitate de secretar de stat, pentru impulsionarea anchetei şi conexarea unora dintre cauze”. Totodată, a spus că are şi o ofertă, dar o va prezenta la sfârşitul discuţiei.

Şantajul (fragment din referatul de arestare)

În discuţia cu Fătuloiu, Chelu a spus că dacă va fi chemat la audieri în vreunul din acele dosare penale, va da în vileag, folosindu-se de presă, încercările eşuate ale denunţătorului de a-l ajuta pe Văsîi Gheorghe să câştige licitaţia de preluare a pachetului majoritar de acţiuni de la ALPROM PITEŞTI. Denunţătorul a replicat că acele susţineri nu sunt reale. Fătuloiu i-a mai spus că măsurile nu-l vizau numai pe el, pe Chelu, ci multe alte persoane aflate în situaţii similare. Inculpatul Chelu a spus că are foarte mulţi bani şi că ar putea rezolva problemele judiciare din dosarele în care este cercetat cu numai 150.000 de euro, ideea fiind că va folosi aceşti bani pentru coruperea organelor judiciare. Inculpatul Chelu a mai spus că va dezvălui în presă că fiul chestorului, Fatuloiu Alexandru Nicolae, ar fi beneficiat de 34 miliarde de lei din patrimoniul ALPROM PITEŞTI. Denunţătorul a afirmat că nu sunt reale acuzaţiile şi îl acuză de şantaj, iar Chelu ar fi spus „ne şantajăm reciproc”. Fătuloiu l-a întrebat dacă mai este valabilă „oferta”, iar Chelu i-a spus că nu mai are sens să-i dea în acel moment banii promişi, deoarece Fătuloiu ar trebui să-i restituie peste o perioadă de timp, în momentul în care vor fi schimbări pe scena politică din România, iar el (Chelu – n.r.) va pune o vorbă bună pentru Fătuloiu, pe lângă anumite persoane influente, în scopul menţinerii acestuia într-o funcţie publică importantă. Fătuloiu l-a întrebat din nou dacă oferta mai este valabilă. Chelu a precizat că este dispus să-i dea 50.000 de euro în numerar şi, la alegere, un teren de 5.000 mp în Piteşti sau în altă zonă sau un teren de 1500 mp pe care s-a obligat să-i construiască o casă. Fătuloiu l-a atenţionat că reprezentanţii pe care i-a trimis la întâlniri i-au oferit 1.000.000 euro, dar Chelu a spus că i-ar reveni foloase de 400.000-500.000 de euro (teren plus casa)   plus 50.000 de euro în numerar. Pe acest fond au stabilit o întâlnire peste o săptămână, când Cătălin Chelu urma să-i dea lui Fătuloiu 50.000 de euro.

Negocierea acţiunilor Hidroconstrucţii SA

În continuarea discuţiei, Chelu i-a mai oferit lui Fătuloiu 300.000 de euro şi o casă de locuit, dacă va interveni pe lângă directorul Hidroconstrucţii SA pentru a-l determina să-l accepte pe inculpat (pe Chelu – n.r.) în calitate de acţionar oficial. Inculpatul a mai spus că este dispus să-l mituiască şi pe acel director. S-a stabilit că viitoarea întâlnire să fie pe 17 sau 18 noiembrie 2010, când Chelu urma să vină cu cei 50.000 de euro. Întâlnirea s-a amânat, deoarece Fătuloiu a plecat din ţară în interesul serviciului.

Flagrantul 19 noiembrie 2010

# Ora 10.14: Intermediarul Badea Ştefan a venit în biroul lui Fătuloiu din MAI (discuţie înregistrată), de unde l-a sunat pe Constantinescu să-l întrebe când ajunge Chelu în Bucureşti. Apoi i-a dat telefon lui Fătuloiu pentru a stabili detaliile.  Badea i-a spus secretarului de stat că cei doi (Constantinescu şi Chelu) au asupra lor „douăzeci de miliarde” dar că „le este frică să nu le facem dracu’ ceva”. Apoi a plecat după cei doi.
# Ora 13.33: Inculpatul Chelu a venit în biroul secretarului de stat Fătuloiu. Fătuloiu l-a întrebat dacă a venit fără bani. Chelu i-a spus ca are nevoie de „un om de încredere care să vină cu mine”. Fătuloiu l-a întrebat dacă are nevoie de om de încredere pentru a-i da banii şi a adăugat că vrea să-i fie aduşi de Chelu. A urmat o negociere, Chelu evitând să urce în biroul lui Fătuloiu cu banii („aici, în inima problemei, mă crezi nebun”).
Fătuloiu l-a întrebat ce sumă i-a adus, iar Chelu i-a spus: „Am discutat data trecută şi ştiu foarte bine ce am de făcut”. Denunţătorul (Fătuloiu) a acceptat să meargă cu Chelu în parcare, unde acesta urma să-i dea banii. Fătuloiu a luat punga cu bani, a plecat la biroul din sediul MAI, unde a predat banii procurorilor. Anchetatorii au numărat 212.850 lei noi, echivalentul a circa 50.000 euro.
În paralel, imediat după plecarea lui Fătuloiu, echipajele de filaj ale DNA au blocat maşinile cu care veniseră  Chelu şi însoţitorii săi.  În declaraţiile ulterioare, Chelu a negat mituirea, dar a precizat că a acceptat să-i ofere teren şi casă cadou, fără nici un serviciu din partea secretarului de stat. 
De asemenea, a precizat că în punga pe care i-a dat-o lui Fătuloiu nu erau bani, ci două agende, un calendar şi nişte pixuri. Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea celor patru pentru 29 de zile, dar inculpaţii au declarat recurs, ce va fi judecat de Curtea de Apel Bucureşti. Cum au motivat procurorii amânarea flagrantului

Cum au motivat procurorii DNA amânarea flagrantului

Din referatul procurorilor prin care se cere arestarea preventivă rezultă că mituirea lui Dan Fătuloiu a fost amânată trei luni de două evenimente: plecarea lui Chelu din ţară – deoarece îi era frică să nu fie arestat în dosarul lui Sorin Ovidiu Vantu – şi mitingurile sindicaliştilor şi moţiunea de cenzură prin care se credea că Guvernul Boc va cădea, iar Fătuloiu va fi demis, situaţie care ar fi uşurat mult muşamalizarea dosarelor.
De asemenea, în referat este inserată şi ameninţarea lui Chelu,care i-a spus lui Fătuloiu că va veni vremea când îi va da el mită pentru a-şi păstra funcţia în Ministerul Adminsitratţei şi Internelor. Menţionăm că omul de afaceri Cătălin Chelu este apropiat cercurilor PSD, afacerile sale înflorind în perioadă în care Dan Nica a fost minstrul Comunicaţiilor (2001-2004). (M.S)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii