De când am început să povestim despre managementul lui Dan Ionescu de la AOA, parcă şi lumea a început să-şi dea drumul la vorbă. Spre exemplu, am aflat despre modul cum Dan Ionescu, milogindu-se pe la uşa lui Jean Dumitraşcu (cel care a fost directorul Centrului Cultural, actualmente şef la filarmonică), să-i închirieze Casa Cărţii pentru a se lua la întrecere cu CCI Argeş la capitolul cine organizează târguri mai bune, a uitat să-şi onoreze obligaţiile contractuale. Dacă Jean i-a dat spaţiul de la Casa Cărţii pe mai nimic (preţul normal ar fi fost de vreo 10 ori mai mare), ei bine acesta a rămas cu ochii în soare după ce Ionescu şi-a făcut târgurile. Acelaşi Dan Ionescu îi promisese lui Jean că, dacă va obţine o chirie foarte mică, îl va ajuta cumpărând 100 de abonamente la Filarmonică, pe care să le dea membrilor AOA. Dar uite că anii au trecut şi ţeapa lui Ionescu a ieşit la iveală. Probabil din acest motiv, preşedintele executiv al AOA şi-a mutat cortul, pardon locaţia, la Biblioteca Judeţeană, unde a început să facă aceleaşi târguri. Asta până le va da ţeapă şi celor de aici…
(Cheia Franceză)

„Aghiuţă” din calculator le face cu ochiul profilor de la Teologie
Aplicația ChatGPT stârnește controverse, chiar dacă românii s-au obișnuit cu ea și au început să...
0 Comentarii