Măcar o dată în viață, merită să mergi pe Muntele Athos. Eu am fost de două ori, la interval de 10 ani, așa că pot face comparație între ce s-a păstrat și ce s-a schimbat. Cum a trecut acest deceniu peste călugării athoniți? Cu pulbere de tămâie, amestecată cu pulbere de stele, dar și cu mulți, foarte mulți pelerini aducători de bani.
Turismul ecumenic ia avânt la Athos și ortodocșii, fie ei ruși, români, bulgari, sârbi sau de alte nații care se închină cu trei degete împreunate, vin în număr tot mai mare, de la an la an. Dacă în urmă cu un deceniu, abia dacă ne număram toți, vreo șase, șapte umbre cu ochii cârpiți de somn la slujba de la trei dimineața de la Prodromu, acum am socotit câteva zeci. Tehnologia și minimul confort se insinuează, încet, încet, în mănăstirile și schiturile de brand de pe Athos. Și la schitul românesc Prodromu, ele sunt vizibile cu ochiul liber.
Cazarea s-a îmbunătățit, locurile pentru pelerini s-au înmulțit. Chiar dacă există camere la comun, în care pot dormi 6, 10 sau până la 16 pelerini, pe hol sunt toalete și dușuri amenajate în condiții mai mult decât rezonabile și cu toate cele necesare unei igiene în condiții de schit. Există și camere de protocol pentru oaspeți sau demnitari mai simandicoși, ba chiar am zărit și o șalupă de mare viteză într-una din anexele moderne ce se construiesc în exteriorul spațiului monahal. Spre comparație, acum un deceniu, anexele din interiorul schitului aveau zidurile coșcovite și roase de șoareci. Cum spuneam, lumea se mișcă la Athos și călugării țin pasul cu ea.
Nu știu unde se va ajunge peste un deceniu, două și în ce măsură pelerinajul la Athos va deveni o industrie ce va afecta fibra de pioșenie și pustnicie a spațiului athonit. Cel puțin la Prodromu, unde am stat și unde regula e că nu poți fi găzduit mai mult de două nopți, se păstrează rânduiala slujbelor, de noapte și de zi. Pelerinii trebuie să se îmbrace cuviincios, e de la sine înțeles că n-au voie să fumeze și să bea alcool în schit și servesc masa în trapeză, împreună cu starețul și cu tot corpul monahal. Noi am mâncat un terci, foarte gustos de altfel, cu măsline și halva, împreună cu părintele stareț Athanasie Floroiu, în vârstă de 71 de ani, care ne-a binecuvântat bucatele și alături de care ne-am rugat. Ca o paranteză, în urmă cu zece ani l-am cunoscut și pe vechiul stareț, Petroniu Tănase, care s-a nevoit în 2011, la vârsta de 97 de ani, Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa!
16 pelerini argeșeni la Schitul Prodromu
Am călătorit la Athos cu un grup de 16 argeșeni, oameni din administrație, din mediul de afaceri sau simpli slujbași, fie la stat, fie în privat. Am avut cu noi și un catolic, proaspăt tată, care într-una din seri a rugat un călugăr de la Prodromu să-l binecuvânteze și să-i tălmăcească în termeni cât mai profani care e diferența de esență dintre ei și ortodocși și cum poate fi ea estompată. M-a impresionat văzându-l cum ședea el cuminte, aproape de miezul nopții, lângă un chiparos din curtea de la Prodromu. Și mai ales cum asculta tăcut, alături de un ortodox (un prieten care merge aproape an de an pe Sfântul Munte, devenind un veteran al Athosului), ce tălmăcea părintele athonit despre o istorie de vrăjmășie de peste o mie de ani și cum poate fi ea sublimată în cuvântul lui Hristos. E bine de știut, catolicii sau credincioșii de alte confesiuni creștine îi pot însoți pe ortodocși în schit, dar le e interzis accesul împreună la masă, unde rugăciunea se desfășoară conform bisericii răsăritene, iar pe acatist, la fel, sunt trecuți separat.
Bocanci și făină pentru călugări
La Athos ne-am dus încărcați cu ulei, biscuiți, fasole, zahăr, paste, două feluri de conserve de pește, făină, bulion, tricouri și bocanci, aceștia din urmă fiind de mare trebuință părinților români de la Schitul Prodromul. Călugării ne-au mulțumit de această donație, undeva peste 2.500 lei ca valoare, apoi ne-au trecut numele pe un acatist spre a ne pomeni la slujbe. În rest, fiecare dintre noi, mai împăcat cu sine sau nu, mai bolnav sau nu, a dat acatiste cu numele celor dragi și s-a rugat pentru liniștea și îndumnezeirea lor. Cum spuneam și la început, Athosul e o experință ce merită încercată măcar o dată în viață.
Alpinist pe Athos
În ceea ce mă privește, pe lângă partea ecumenică am exersat și componenta alpinistică. De 1 mai muncitoresc, în a doua zi a pelerinajului, am escaladat unul dintre versanții din vecinătatea Athonului, vârful cel mai înalt de pe Athos (2.033 m înălțime). Și nu am făcut-o singur, ci împreună cu doi prieteni, Cristian Puiu și Alin Dincă. Am pornit la 8.30 dimineața de la Prodromu și undeva pe la prânz eram la Schitul Agios Neylos, undeva la 1.100 m deasupra Mării Egee.
Inițial am vrut să mergem spre Schitul Sfânta Ana, care era pe traseul spre Athon, apoi ne-am sucit și am urmat un indicator spre un așezământ mai puțin cunoscut, în ideea că aici am putea întâlni pustnici. Numai că pustnicii sunt mai greu de găsit, trăiesc în locuri sever izolate săpate în stâncă, uneori deasupra mării, unde accesul se face numai pe frânghii sau în păduri virgine, ferite de pasul și respirația pelerinilor. Ne-am mulțumit, așadar, cu Agios Neylos, un schit destul de sumar, populat doar cu un calugăr și un măgar ce trăiau cu apă din munte și zarzavaturi dintr-o mică grădină improvizată undeva în spate.
De pe o latură a schitului vedeam Vf. Athon și încă 1.000 de metri de escaladat, iar de pe cealaltă Marea Egee și hăul deschis de ea, în spatele nostru. Experiența a fost de neuitat și călătoria a durat şase ore și jumătate. Undeva pe la trei după-amiaza eram din nou la bază, la Prodromu.
