PSD a încercat să finalizeze una din micile rocade la Câmpulung, permisă după ce a câştigat în mod categoric alegerile locale, dar ceasul rău şi umbra unui fost pedelist au dus la ratarea mutării. Directorul Clubului Sportiv Muscel, Mărgărin Blidaru, a devenit consilier municipal în urma votului din 5 iunie, iar zilele trecute a fost ales viceprimar al Câmpulungului. Aşadar, locul de director a rămas la dispoziţia partidului, cel puţin aşa credeau cei de la PSD care şi stabiliseră succesorul lui Blidaru. Numai că soarta l-a readus în prim-plan pe un fost conducător al Clubului, pe Mircea Fulger (foto), singurul boxer argeşean medaliat la Olimpiadă. Devenit antrenor la Secţia de Sanie a CS Muscel, Fulger s-a întâlnit la un eveniment festiv tocmai cu ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă. Întâmplarea întâmplătoare a avut loc în urmă cu câteva zile, iar la doar câteva ore după aceea Mircea Fulger a fost numit director la CS Muscel. Ironia pentru PSD este că olimpicul muscelean este apolitic acum, dar a fost membru şi chiar consilier local din partea PDL. C.I.B.

Ministrul Transporturilor, înregistrat în timp ce negocia o mită
O înregistrare publicată în presă îl prezintă pe ministrul Transporturilor din guvernul Bolojan,...
0 Comentarii