Cula Racovița este situată în orașul Mioveni, în cartierul Racovița și este monument istoric catalogat, împreună cu parcul aferent. Pe fațada culei din partea de sud, se află o placă datată pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe care este inscripționată data construirii edificiului în anul 1806. Cula a ars în anul 1877 și a fost restaurată în anul 1878. Conform acestor date specialiștii îl indică pe polcovnicul Nicolae Racoviceanu ca și ctitor al construcției. În opoziție cu aceste date, tradiția orală susține ca an al construcției, anul 1786, an în care proprietarul moșiei Racovița era jupânul Dumitrașcu Brătianu.
În Muntenia mai există doar câteva exemplare
După incendiul din 1877, prin grija polcovnicului Racoviceanu este consemnată documentar data renovării culei în anul 1878. În anul 1925, noul proprietar al culei, I. A. Dobrovitz a executat refacerea acoperișului și retencuirea ei. Cula Racovița are o formă paralelipipedică, sub formă de turn, cu bază pătrată, cu latura de 8,5 metri și înălțime considerabilă de circa 20 metri. Grosimea zidurilor este de aproximativ un metru. Începând din data de 20 septembrie 1970, prin grija și eforturile depuse de profesorul Constatin I. Năstase, cula găzduiește Muzeul Etnografic din Mioveni, el fiind amenajat pe următoarea structură: îndeletniciri, obiecte de artă, port popular, ceramică, elemente de artă populară, arme, mărturii religioase, unelte de tâmplărie și dogărie, toate secțiile însumând peste 800 de obiecte și exponate. De reținut că în România, culele se întâlnesc numai în regiunea de dealuri a Olteniei. Totuși, câteva exemplare se găsesc și în Muntenia, în județul Argeș. Altădată, aria de răspândire a culelor se întindea și asupra zonelor de câmpie adiacente, până către București, însă, culele din regiunea de șes, mai puțin numeroase de la început, au dispărut mai repede decât celelalte. Se pare că etimologic termenul provine din cuvântul în limba turcă „kule” care înseamnă turn. Culele sunt construcții specifice secolelor XVIII și XIX. În esență, culele erau locuințele boierilor, construite în vederea apărării avutului și vieții membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor întreprinse de către cetele de jefuitori otomani, veniți din sudul Dunării. De regulă, culele, care aveau o formă de turn cu 3-4 caturi, erau prevăzute cu metereze de unde se trăgea cu armele în orice parte a curții. Pe lângă funcția sa de locuire, cula este o construcție care îl apără pe proprietar nu numai de primejdia din afară, ci și de răzmerițele posibile ale propriilor supuși de pe moșie. Din această cauză, în jurul celor mai multe cule terenul era defrișat, pentru a nu permite apropierea nevăzută a atacatorilor de orice fel.
Cula Racovița sau satul adunat într-un muzeu
Satul adunat într-un muzeu nu este doar fotografia „moartă” a unei lumi apuse. Este un fel de inimă care pulsează atemporal, conectat fiind cu cele ale lui la lumea din cer şi la cea de ţărână. Poate din acest motiv satul strâns într-un muzeu transmite emoţie, durere, dar şi bucurie, dragoste, un fel de duh al nemuririi, pe care îl trăieşti profund, ca o tânguire. Cine ajunge la Mioveni, în judeţul Argeş, mai precis în fostul sat Racoviţa, în prezent încorporat în oraşul pomenit, şi nu trece şi pragul satului adunat în Culă ratează şansa de a trăi nemurirea. Pentru că şi nemurirea se poate trăi încă de aici de pe pământ, fie şi numai pentru câteva clipe. Cula de la Racoviţa aduce prin însăşi denumirea sa parfumul satului românesc al vremurilor de demult, chiar dacă numele provine din limba turcă şi înseamnă „casă înaltă”, „turn” sau „fortăreaţă”. Clădirea este ridicată pe trei niveluri, are o singură intrare, cu uşi de stejar. La etajul II, polcovnicul păstra obiectele de valoare. Familia se retrăgea în culă numai în caz de pericol, pe o scară portabilă, de la etajul I la II, lăsa apoi un oblon cu orificii, prin care fie arunca apă fiartă peste atacatori, fie trăgea cu arma în ei. În 1877, cula a ars. În anul următor, a fost renovată de Grigore, un nepot al polcovnicului, fiul lui Ion Racoviceanu, însă numai pe două niveluri. La scurt timp după aceasta, Grigore a vândut conacul şi cula.
În timpul Primului Război Mondial, nemţii aveau în această clădire depozitul de alimente, tot aici păstrându-se şi arhiva Primăriei Racoviţa. În anii 1973-1975, cula a fost renovată de Ministerul Culturii, fiind adusă aproape de aspectul ei iniţial. Între 1980 şi 1985, în culă a funcţionat Secţia de ceramică populară a Muzeului Goleşti. Muzeul Etnografic a fost inaugurat la 12 septembrie 1970, exponatele sale fiind prezentate în două camere din căminul cultural.
Icoana Maicii Domnului provine de la o școală din Cadrilater
Printre exponatele de la parter se află icoane de patrimoniu din secolul al XVII-lea, un pristornic cu iniţialele lui Iisus Învingătorul morţii şi multe alte obiecte şi cărţi de cult. Putem găsi aici o icoană a Maicii Domnului realizată pe carton. Ea provine de la o şcoală primară din Cadrilater, de la învăţătorul Nicolae Constantinescu, care se refugiase în ţară, iar originalul datează din secolul al XVII-lea. Printre exponatele de o valoare deosebită remarcăm războiul de ţesut, realizat pe verticală, cu o vechime de peste 150 de ani, plugul de lemn, cu brăzdar de fier, cam de aceeaşi vârstă cu războiul de ţesut, teascul de ulei din miez de nucă din secolul al XIX-lea şi maşina de tors borangic, vechile costume ţărăneşti din Muscel, Rucăr şi din alte provincii istorice ale României, vasele de lut etc. Întâlnirea cu satul din Cula Racoviţa rămâne pentru fiecare vizitator şi o întâlnire cu sine. Căci fiecare dintre cei care îi trec poarta se emoţionează, suferă, se bucură, trăieşte într-un mod aparte duhul nemuririi, profund, şi inconfundabil, ca o tânguire, ca o inimă deopotrivă de cer şi ţărână. M.I.
0 Comentarii