Web Analytics

Cu Ochii pe Educație lansează “Studiază cu COPE” pentru elevii din clasele a 8-a și a 12-a! 

de | 27.05.2022 08:56 | Actualitate

Cu Ochii pe Educație vine în ajutorul elevilor din clasa a VIII-a și clasa a XII-a care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, respectiv pentru Bacalaureat, prin digitalizarea cerințelor de tip ‘grilă’ din cadrul testelor de antrenament și al subiectelor din anii precedenți. 

„Acestea pot fi rezolvate prin intermediul unei platforme specializate în administrarea testelor online. După introducerea răspunsurilor și finalizarea testului, platforma corectează automat răspunsurile și acordă o notă de la 0 la 10 în funcție de corectitudine. Nota și răspunsurile pot fi, de asemenea, transmise profesorului, dacă acesta se înscrie pe platformă. 

Citește și: Tinerii în Arenă – Locul unde energia tinerilor și experiența antreprenorilor de top generează afaceri de succes

Primul set de teste cuprinde 5 teste din Subiectul I și Subiectul II din proba de matematică a Evaluării Naționale. Acestea reprezintă ⅔ din nota finală obținută la respectiva probă. Aceste teste sunt accesibile la https://s9.ro/1me8, unde vor fi încărcate și viitoarele seturi. Publicarea unor noi seturi de teste se va anunța, de asemenea, pe conturile de social media ale organizației (@ochiipeeducatie). 

Prin digitalizarea testelor de antrenament, Cu Ochii pe Educație facilitează exercițiul elevilor care vor susține examene naționale, precum și evaluarea de către profesori a pregătirii elevilor pentru aceste examene. 

Citește și:  Reportaj în iadul defrişărilor, la 1.700 m altitudine. Acum se replantează aici 100 ha de molid

Testele au fost preluate cu acordul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație. 

Cu Ochii pe Educație este grupul de inițiativă la nivel național care urmărește identificarea disfuncționalităților sistemului educațional românesc și a soluțiilor pentru acestea. Primul demers al său, raportul “Naveta, minoritățile și ilegalitățile”, a ajuns la peste 5000 de persoane în presa scrisă, fiind prezentat și la radio. Cu Ochii pe Educație este semifinalist în a V-a ediție a Galei Elevului Reprezentant, pentru care votul publicului are loc între 26 și 29 mai. ”, se arată într-un comunicat de presă.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *