Web Analytics

Cu Mihai Georgescu, despre şansele de repornire a Arpechimului: „Instalaţiile sunt bine întreţinute, pot fi repornite fără cheltuieli prea mari”

de | 16.01.2020 14:11 | Economie

Au trecut nouă ani de când s-a închis Rafinăria Arpechim. Despre șansele de repornire a Combinatului Petrochimic am discutat cu Mihai Georgescu, fost director general și cel care a pledat la Guvern în repetate rânduri pentru salvarea acestei platforme industriale. „Soluțiile ar fi să vină cineva care să le pornească, să fie cineva interesat, un investitor, dar ar putea și statul roman să o facă, pentru că la noi n-a mai rămas nicio instalație de prelucrare a petrolului în proprietatea statului. Am fost acum un an de zile la Prezentarea Academiei Române pe probleme de natură economică și persoana care s-a ocupat de petrochimie a vorbit așa de frumos despre Arpechimul nostru, parcă aș fi vorbit eu, care am fost legat o viață de Arpechim. Și dânsul spunea că la noi, în România, erau 200 și ceva de instalații chimice și petrochimice. Acum au mai rămas doar vreo 30 și ceva, în timp ce polonezii s-au dezvoltat cam cu 50%, ungurii la fel, până și bulgarii s-au dezvoltat, iar noi am venit cu toate instalațiile acestea în jos”, ne-a declarat Mihai Georgescu. La Petrochimie mai sunt în jur de 100 și ceva de angajați „și tot cam atât la Rafinărie, față de câteva mii, câți erau în perioada de glorie, când funcționau aceste fabrici”, adaugă Georgescu. Ei desfășoară activități de întreținere a utilajelor și instalațiilor, pentru a nu se crea probleme tehnice.

„Sper să se miște ceva, de vreme ce au constatat și au fost mulțumiți de faptul că instalațiile sunt bine întreținute și conservate”

Întrebat dacă rafinăria Arpechim, închisă de OMV Petrom în 2011 din rațiuni economice, mai are vreo șansă de repornire, Mihai Georgescu a răspuns: „Mai am anumite speranțe, pentru că acum câteva săptămâni au venit și cei de la Râmnicu-Vâlcea, au făcut o comisie în care a participat și un academician cu care am lucrat, Gheorghe Ivănuș. Au vizitat Petrochimia, care este a Oltchimului (divizia petrochimică din cadrul Rafinăriei Arpechim a fost cumpărată de societatea Oltchim din Vâlcea, în 2009, pentru 13 milioane de euro, n. red.). Au ajuns la concluzia că instalațiile sunt destul de bine întreținute, deci ar fi posibil să fie repornite fără cheltuieli prea mari. Așteptăm să vedem ce fac ei, pentru că noul patron care a preluat Oltchimul cam abandonează ideea pornirii Petrochimiei la noi și a unei părți din instalații care preluau materia primă de aici, de la Arpechim, pentru ei la Oltchim. Sper să se miște ceva, de vreme ce au constatat și au fost mulțumiți de faptul că instalațiile sunt bine întreținute și conservate”.

„Roibu de la Oltchim mi-a spus că a găsit un cumpărător pentru Rafinărie”

Fostul director general al Arpechim este cunoscut pentru implicarea sa permanentă în acțiuni menite să salveze industria petrochimică locală. Acesta a menționat că n-a mai primit niciun răspuns de la Guvern, de când s-a schimbat.
„Am acționat pe cel vechi, al PSD. Deocamdată nu știu ce gânduri are noul guvern. N-am contact pe nimeni de acolo până acum.”
Așteptările fostului director general de la Arpechim sunt mai mari după discuția pe care a avut-o, acum mai mult timp, cu fostul director de la Oltchim Râmnicu-Vâlcea, Constantin Roibu.
„Venise să îmi spună că a găsit un cumpărător pentru Rafinărie, care este încă proprietatea OMV-ului. Speră să reușească să rezolve această problemă a Rafinăriei prin cumpărarea ei de această firmă pe care el a identificat-o. Chiar a venit odată cu niște ingineri de ai noștri de la Rafinărie, care au lucrat acolo. I-am dat niște date tehnice, economice și financiare, pentru că a vrut să vadă cam la cât s-ar estima lucrările de repunere în funcțiune. S-au dat aceste date și dânsul spunea că speră ca până în martie să rezolvăm această problemă. Dacă s-ar porni Rafinăria, Petrochimia ar putea fi foarte bine pusă în funcțiune. Petrochimia n-a putut să fie pornită în 2011 după ce ea fusese revizuită și aranjată, pentru că OMV-ul a oprit Rafinăria, care dădea materii prime la Petrochimie. Dacă s-ar porni Rafinăria anul acesta, atunci foarte ușor s-ar putea porni și Petrochimia, pentru că ea n-a mai putut fi pornită atunci pentru că nu mai avea materie primă, preluată de la Arpechim. S-a făcut o greșeală în 2011, pentru Petrochimie puteau fi luate materiile prime și de la celelalte rafinării care mai merg acum la noi, Brazi, Lukoil sau Petrom”, a mai spus Mihai Georgescu.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii