Web Analytics
scris luni, 03.11.2025

Cu dedicație pentru Dani Coman?! Gino Iorgulescu vrea să modifice Statutul LPF!

Gino Iorgulescu a convocat o Adunare Generală Extraordinară, pe data de 13 noiembrie, la Poiana Brașov. Pe ordinea de zi este un subiect care poate influența total alegerile din 2027: modificarea Statutului LPF, după cum informează ProSport.

Cu dedicație pentru Dani Coman?! Gino Iorgulescu vrea să modifice Statutul LPF!

Modificarea vizată în Statutul Ligii Profesionist de Fotbal i-ar permite lui Gino Iorgulescu să mai candideze de câte ori dorește la șefia LPF. Pentru că, Articolul 24, Punctul 5 spune: „Președintele LPF este ales de Adunarea Generală a LPF pentru un mandat de 5 ani. Nu vor putea candida pentru funcția de președinte LPF persoanele care au avut această calitate timp de 2 (două) mandate, consecutiv sau complete sau incomplete”, iar fostul internațional român dorește ca totul să fie scurtat la: „Președintele LPF este ales de Adunarea Generală a LPF pentru un mandat de 5 ani”.

Astfel, Iorgulescu, care este la conducerea LPF din 2013, după ce l-a succedat pe Dumitru Dragomir, poate candida fără probleme la următoarele alegeri, în 2027, dar și la cele din 2032.

O altă modificare dorită are legătură cu Punctul 7, care spune: „Persoanele propuse pentru a candida la funcția de președinte trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiții: să aibă cetățenie română, să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență, să nu fi suferit condamnări penale privative de libertate și să nu fi fost declarate persona non grata de Adunarea Generală FRF”. De data aceasta, amendamentul vine cu o completare: „și să aibă cel puțin 5 ani neîntrerupți de experiență în conducerea unei structuri sportive care activează în domeniul fotbalului, la nivel de Liga 1, inclusiv la nivel de LPF și al Federației Române de Fotbal”.

Cei 5 ani neîntrerupți pe care i-ar cere Gino Iorgulescu la conducerea unui club l-ar face pe Dani Coman, principalul său oponent, să nu fie eligibil pentru a candida la președinția LPF, după cum informează sursa citată anterior.

Dani Coman a fost confruntat, în direct la FANATIK SUPERLIGA, cu privire la modificarea Statutului LPF pe care dorește să o facă Gino Iorgulescu, în privința candidaturii la șefia instituției de peste doi ani.

Fostul portar de la FC Argeș și Rapid a precizat că oamenii care conduc Liga Profesionistă de Fotbal, împreună cu reprezentanții cluburilor, pot face absolut orice modificare doresc. Numai să fie conștienți că asemenea amendamente pot fi considerate abuzive și există riscul să plătească în fața organelor autorizate.

„Mie mi-a plăcut să fiu fair-play, atât în declarații, cât și în luptele pe care le-am dus. Mie nu îmi e teamă, dacă lor le e teamă, să facă ceea ce consideră ei mai bine. Dacă voi considera că merit și pot aduce un plus fotbalului românesc, voi candida. Dacă nu, nu este nicio problemă, nu voi candida. Repet, din respect pentru domnul Gino Iorgulescu și pentru oamenii pe care îi are în subordine prefer să nu fac alte declarații deocamdată.

Din 2015 până în 2021 sunt 6 ani, perioada cât am fost la Astra. Se poate schimba statutul și să spună că pot candida doar cei care au părul pe spate, eu nu-l am pe spate. Acum, depinde foarte mult și de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. E cauză abuzivă dacă vor face asta. Vom vedea ce vor face săptămâna viitoare. Vedem dacă oamenii din fotbal vor să continuăm așa, dacă vor să dezvoltăm fotbalul românesc. Dacă nu, mergem în continuare cum am mers și până acum. S-a ajuns aici pentru ca domul Iorgulescu să mai poată candida, să mai blocheze alți candidați”, a declarat Dani Coman, în direct. la FANATIK SUPERLIGA.

Citește și: Fotbalist celebru, judecat în Franța pentru viol

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită