E prilej de datini şi de obiceiuri zilele acestea, de sărbători. La Piteşti, de exemplu, la difuzoarele montate din loc în loc pe axul central, de la Primărie la Prefectură, răsună non-stop colindele. Cum e şi normal să fie.
Citeşte şi: Peste 48.000 de români își serbează de Crăciun ziua de naștere
Dar nu e numai asta. Trecătorii sunt colindaţi şi „pe persoană fizică”, pe Strada Mare. Ici şi colo, copiii le ies în faţă cu sorcove, cu ramuri de brad sau, dacă nu, doar cu mâna întinsă. „La anul şi la mulţi ani!” uită să mai zică, probabil nici nu ştiu să spună vreo urare, dar oamenii, unii dintre ei, le dau câte un leu, doi, că, na, e Crăciunul, vine Anul Nou, e bine să dăruieşti, să fii mai bun.
Pe stradă, de la Teatru până dincolo, la Casa Cărţii, mai „colindă” unii. cu… Capra. „Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!” Urlă de-a dreptul, făcând un zgomot infernal, acompaniaţi fiind de tobe şi de zurgălăi. Doamne fereşte să fii cu copilul mic la plimbare şi să te întâlneşti cu un astfel de grup! De bătrâni ce să mai zicem?! Fac semnul crucii, şi trec mai departe… Pe o mamaie chiar am auzit-o bombănind: „Pe vremea mea nu era chiar aşa, maică!…”
Orice aţi zice, e, totuşi, frumos. Vorba poetului: de e rău sau de e bine… Bucuroşi le-om duce toate! Sărbători cu sănătate!
0 Comentarii