Runda a V-a din liga secundă a programat confruntarea dintre CS Mioveni și Viitorul Pandurii Târgu Jiu. A fost un joc cu ocazii la ambele porți, încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 2-0.

Primul gol al meciului a fost marcat de către grecul Theocharis Pozatzidis, în minutul 65; în urma unui corner al gazdelor, de pe partea stângă, mingea a fost recent ratată în sus, Răuță a sărit la cap, a deviat pe spate, spre bara a doua, iar grecul, nemarcat în 5 metri, a fost mai rapid decât portarul și a împins mingea în plasă. După terminarea celor 90 de minute regulamentare, au urmat cinci minute de prelungire, argeșenii forțând și reușind majorarea scorului pe tabela de marcaj: Guțea a pătruns în careu pe stânga, a întors balonul la 16 metri, iar Cristian Bustea a șutat din prima, pe jos, și a înscris în dreapta portarului.
Citește și: FCSB joacă acasă cu Manchester United în Europa League
După cinci runde, bilanțul argeșenilor este de două victorii, două înfrângeri și un egal.




0 Comentarii