CS Mioveni a pierdut cu 0-1 meciul de pe teren propriu contra Chindiei, din etapa 2 a play-out-ului SuperLigii, și este ca și retrogradată direct. Unicul gol al meciului a fost înscris de Tiberiu Căpușă în minutul 52.
Citește și: Cristian Chivu, favorit să devină antrenorul interimar al lui Inter Milano
După 0-3 la FC U Craiova în prima etapă, CS Mioveni a fost înfrântă și de Chindia, pe teren propriu, în etapa 2 a play-out-ului din SuperLiga. Echipa lui Nicolae Dică a pierdut cu 0-1 și, cu doar 11 puncte acumulate în clasament, are șanse minime de a evita retrogradarea directă. Chindia putea câștiga mult mai lejer, însă VAR-ul i-a anulat un gol și un penalty, ambele pentru poziții de ofsaid în care se afla Popadiuc. Târgoviștenii au făcut totuși un pas mare spre salvare, evadând temporar și de pe pozițiile care duc la baraj.
0 Comentarii