Web Analytics
scris miercuri, 06.06.2018

Crucea Casei Regale pentru Colegiul „Carol I”

6 carolCastelul Peleş a găzduit la finalul lunii mai o manifestare festivă dedicată Centenarului Marii Uniri şi împlinirii a 135 de ani de la inaugurarea oficială a castelului construit de Carol I. A fost un eveniment organizat de Casa Regală a României, în cadrul căruia Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei Române, a conferit distincţii unor personalităţi şi instituţii care au legătură cu Regalitatea. Printre acestea s-a aflat şi o ctitorie a primului rege al României, Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, din Câmpulung, care a primit Crucea Casei Regale a României. Aceasta i-a fost înmânată directorului Radu George de către însăşi Alteţa Sa Regală. În motivaţia gestului se specifică: „Pentru că încă din primul său an a întruchipat dorinţa fondatorului Dinastiei noastre de a asigura educaţia tinerilor prin buna pregătire a profesorilor lor. Pentru a onora întregul său corp profesoral, dar şi absolvenţii care au adus apoi lumina nenumăratelor generaţii de elevi. Pentru că şi astăzi reprezintă o instituţie de elită a învăţământului pedagogic românesc, ducând mai departe tradiţiile temeiniciei erudiţiei şi culturalizării naţiunii prin educaţie”.
La începutul acestui an, Colegiul „Carol I” Câmpulung a primit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” prin decret al preşedintelui României.

Crucea Casei Regale pentru Colegiul „Carol I”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...