Web Analytics

Cronica unor alegeri cu rezultat viciat. Noaptea chinuită a unui observator la alegerile europarlamentare din Argeş

de | 30.05.2019 13:25 | Actualitate

Duminică, ora şase dimineaţa. Mai este o oră până când va începe mixarea alegerilor pentru Parlamentul European cu Referendumul pe Justiţie propus de preşedinte. Senin afară, pătuţuri de preşcolari înlăuntru – în asemenea condiţii începe votarea la care pare să nu se înghesuie nici membrii biroului secţiei. Pentru ca, în doar puţine ore, morişca alegătorilor să înceapă să sufoce oamenii, cabinele de vot, terminalele de înregistrare şi validare a votului. Au curs fără încetare şi până în buza orei 21, oferind scurte perioade de respiro. După aceea şi după ce s-a ostoit chinul numărării voturilor şi întocmirii situaţiei, au curs şi s-au scurs cei implicaţi în procesul de vot, ducându-şi spre 31 de ore limita de rezistenţă la stres şi oboseală.

„Votez la aia, ba la aia, ba la toate!”

„Da, la referendum!”. „Domnule, vă mai întreb o dată: azi sunt alegeri pentru Parlamentul European şi referendum. La care vreţi să votaţi: la ambele, la referendum sau la europarlamentare?”. „Da, la parlamentare!”. „Deci, doar la europarlamentare, nu şi la referendum?”. „Ba da, la amândouă!!!” Astfel au decurs discuţiile cu zeci de oameni veniţi la urne. Şi în cauză nu au fost doar unii cu deodorant din altă categorie decât cea „alcohol free” sau cei cu unele deficienţe, ci şi persoane cărora măcar ţinuta le conferea prezumţia de capabilitate mentală. Şi nu au fost singurele incidente, în condiţiile în care unui membru al biroului comisiei electorale i se părea că alegătorii sunt invitaţi insistent la referendum, deşi erau încercări de a afla ce vrea să facă omul nedumerit şi totuşi, în mod surprinzător, neturmentat. „De ce nu-mi daţi toate hârtiile şi văd eu la care votez?” sau „De ce mă obligaţi să votez la toate?” sunt alte (doar) două exemple ale modului în care oamenii au înţeles ce înseamnă alegerile pentru desemnarea românilor în Parlamentul European şi chestionarea publică asupra intervenţiilor brutale în activitatea de Justiţie. Iar ca surpriza neplăcută să fie copleşitoare, în scenă au intrat în număr mare şi cei din „next gen”, fiindcă bobocii scrutinului de duminică nu mai reprezintă „tânăra generaţie” sau „noua generaţie” de pe vremuri, ci „next gen” cu smart phone şi probleme în a se hotărî nu cu cine votează, ci la ce proces electoral să voteze. Altfel, ceilalţi, cei prezentaţi la începutul cronicii, nici după ce se hotărau ce să facă – „Da, la ambele!” – nu ştiau despre ce e vorba. Ca să nu mai povestesc de inevitabilele răspunsuri la întrebarea „Pentru ce vreţi să votaţi?”: „Pentru USR… PSD… PNL…”. Da, fiindcă de mai multe ori s-a auzit „USR”. Şi s-a şi văzut: la vot! Doar că… Dacă circa zece la sută dintre votanţi nu ştiau nici măcar pentru ce s-au organizat alegeri şi referendum, iar voturile anulate nu au fost în număr mare, ce a contat la rezultatul care trebuie să fie recunoscut surprinzător măcar în mică măsură?

Duios prefectul Dragnea trecea printre saci…

Rezultatele au început să se contureze atunci când, cu uşile închise sau chiar încuiate, cei din secţii au început să numere, să anuleze unul câte unul sute de buletine neutilizate, dovadă că organizatorii alegerilor încă se încumetă să menţină accente de bătaie de joc la adresa celor care coordonează activitatea în secţiile de votare, să filmeze tot ce mişcă, să întocmească o mulţime de procese-verbale şi să tragă după ei saci grei de zeci de kilograme, plini cu buletine menite să le activeze musculatura de conţopişti. Saci pe care i-au cărat pe obişnuitul traseu Piaţa Vasile Milea – Casa Sindicatelor – Prefectură. Doar aşa, ca să fie admiraţi de prefectul Emilian Dragnea, care, pe la două jumate noaptea, valsa printre cărătorii de saci şi de tablete, părăsind zâmbitor, ca de obicei, sediul instituţiei.
Iar parcurgerea traseului s-a făcut aşa cum cobaii sunt ghidaţi către ţintă: printre gardurile de fier montate şi păzite de jandarmi, să nu cumva să iasă mulţimea din spaţiul cu grătele. Nişte grătele care îşi menţin stabilitatea cu ajutorul unor picioare de fier mult scoase în lateral. Acoperite cu saci, nevăzute din cauza puhoiului de oameni, picioarele au pus piedică unei preşedinte de secţii dintr-o comună musceleană. Cu nasul spart, plină de sânge, femeia a zăbovit apoi ore până să scape de calvar.

Jandarmii şi numărătoarea lui Pristanda

Ca să nu obosească prea mult, cărătorii de saci – în marea lor majoritate femei care ştiau mai demult că hârtia buletinului de vot are greutatea mai mare decât cea a plumbului, în cantităţi egale, bineînţeles! – au fost „cazaţi” în sala de spectacole a Casei Sindicatelor. La grămadă, într-o căldură cu iz şi îndemn la somn cu capul pe voturile nule sau valabil exprimate. Pe scenă, un jăndar destul de corpolent, încercând să folosească în zadar microfonul pentru a anunţa norocoşii ce scapă din „spectacol”. „Numărul 165, 166, 167, 168, 169 şi 170. Inclusiv!”. Numai că 166 dormea deja, 167 era la toaletă, iar 170 făcea o ţigară afară, în vânticelul dimineţii de 27 mai. Aşa că de scăpat scăpau şi alţii, cei cu tupeu sau cu telefoane. „De ce nu le cereţi bonul de ordine? Aţi strigat de la 165 la 170 şi a plecat şi 237, după ce a dat un telefon. Am văzut eu”, strigă la jandarm o femeie venită dintr-o comună din sud şi condamnată să aştepte până la 328. „Nu a ieşit nimeni cu numărul ăla”, ripostează omul de pe scenă. „Ba da, nu mă minţiţi, i-am văzut eu! De ce nu se respectă rândul?”. Jandarmul nu mai răspunde, o fac colegii lui mai tineri şi mai vânjoşi care păzesc ieşirea. „Vi s-a părut!”. Şi o comit şi ei. Se reia, oarecum ordinea, se ajunge la 204, iar tânărul locotenent de la uşă răspunde celui care întreabă la ce număr s-a ajuns: „192”. Şi se aud râsete, deşi numai de râs nu le ardea sutelor de oameni care au descoperit că nu poţi dormi pe scaunele incomode de la Casa Sindicatelor, ci doar pe saci sau pe jos.

„Şeful” cu reproşuri

Pe la şase jumate, când atmosfera risca iar să se încingă, apare şeful. Aşa i se adresau oamenii, „şeful”, vizându-l pe cel care a coordonat activitatea de instruire a preşedinţilor secţiilor de votare. „Din cauza colegilor dumneavoastră se merge aşa de greu. Până acum, Biroul Electoral Judeţean a emis peste o sută de decizii de îndreptare. În plus, trebuie să semnez procesele-verbale şi îmi ia un minut şi jumătate de semnătură electronică”, le spune „şeful”, nederanjat să le reproşeze celor din sală că nu au fost atenţi la instruire. „Domnule, de ce mai facem procese-verbale pe tabletă, dacă oricum le luaţi la puricat ca înainte? Că tableta îţi spune dacă e greşit şi nu e!”. „Şi de ce la Miovenii cei cu domiciliul acolo nu s-au regăsit pe listele permanente, de a trebuit să-i trec cu zecile pe suplimentare, muncă în plus, că nu puneţi lucrurile în ordine?”, mai întreabă cineva. „Şeful” spune câte ceva, nu prea se aude, semn că microfonul era slab hrănit, nu jandarmul de pe scenă, apoi anunţă că „o să terminăm în jur de doişpe”; oamenii vociferează din cauza oboselii, le spune că şi el e obosit şi probabil o să mai obosească încă şapte ore după „doişpe”, apoi pleacă, susţinut cu un zâmbet de jandarmul de la uşă, un sublocotenent mai puriu, înlocuitor al locotenentului cu muşchi şi mânecă scurtă.

Zâmbete de-ntârziere în sala de şedinţe

În sfârşit, vine evadarea! Dar stop! Se fac doar câţiva paşi, fiindcă urmează un popas pe scări. De vreo câteva minute, timp în care oamenii sunt anunţaţi că se pot duce la toaletă, să le pară aşteptarea mai scurtă. Apoi, cu sacii în spinare sau târâş, că nu se mai poate, părăsesc Casa Sindicatelor şi intră în Prefectură. Încă o aşteptare, mai scurtă, apoi urmează năvălirea ordonată de jandarmi şi comandată de cei din sala de şedinţe a Consiliului Judeţean. În loc de consilieri, specialişti de la AEP. În faţa lor, chinuiţii cu procese-verbale şi dosare cu voturi nule. Maestrul de ceremonii e chiar şefa Juridicului de la Prefectură, Lavinia Dodoc.
Deşi fără odihnă de mai multe ore, e cea mai uşor de acceptat persoană de când a început şi s-a sfârşit noaptea, mai calmă şi mai înţelegătoare decât ceilalţi. E drept că şi cei de la secţii ştiu să sunt aproape de final, deşi finalul poate fi unul neplăcut, cu intervenţia BEJ-ului prin decizie de îndreptare a situaţiei din procesele-verbale. Se verifică totul, se compară cu extrasele din tabletă, doar că specialiştii vor să se şi destindă, mai schimbă câteva glume cu colegii, în faţa preşedinţilor de secţii care sunt miraţi că aşteptarea poate continua. Ca şi la Relaţii Publice, acolo unde se întocmesc decontările de drum, iar primitoarele se mai refugiază în birou, cu cana în mână.
Asta a fost!
Cătălin Ioan Butoiu

 

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii