Ce am înțeles eu din criza bebelușilor? Dincolo de haosul brownian ce a pus stăpânire pe fiecare instituție, fie că vorbim de cea a Prefectului, a Consiliului Județean, a Direcției de Sănătate Publică, a celei Sanitar Veterinare sau de celelalte „n” direcții deconcentrate agățate în această criză. Și care a ales fiecare să comunice mai mult de frică și inevitabil prost, pe principiul că e mai bine să zici ceva, orice, chiar dacă nu știi încă despre ce este vorba, decât să nu zici nimic. Că altfel se supără presa, Bucureștiul, Bruxelles-ul, societatea civilă și ți se taie capul. Sângele pe pereți a ajuns cel mai eficient dezinfectant pentru frustrările publice. Teroarea comunicării, generată de acest sindrom al lui „deși nu știu ce vorbesc, trebuie neapărat să zic ceva”, a devenit mai periculoasă decât bacteria, virusul sau Dumnezeu mai știe ce ne omoară bebelușii. Ce-am înțeles eu, ca argeșean, din efectele imediate ale crizei bebelușilor? Că pe noi, ca județ, nu ne mai apără chiar nimeni. Că suntem singuri pe lume și că Argeșul, regret să o spun, a ajuns hârdăul preferat al Bucureștiului, fie că vorbim de Guvern, Ministerul Sănătății, Spitalul Marie Curie și alte arendășii care urinează zilnic în capul nostru. Asta în vreme ce șefii noștri, incompetenții noștri, se bat între ei să prindă un loc sub jet, ca să nu-și piardă scaunele. Nimeni, fie că vorbim de președintele Consiliului Județean, de actualul sau de fostul prefect, n-a avut curajul să-i spună ministrului sănătății că mai bate și câmpii cu grație și că în niciun caz nu identifică proveniența virusului deșertând toate lăturile crizei în cârca sistemului sanitar din Argeș. De parcă Argeșul n-ar face parte din România, ci din Cadrilater sau Biafra. Totul ni se întâmplă însă din cauza lipsei de autoritate, ca efect direct al lipsei de lideri autentici, ce a calamitat județul în ultimii ani. Au ajuns să ne conducă toate muhaielele iar medicii de la Pediatrie au realizat primii acest lucru, pe pielea lor, atunci când au anunțat în bloc, disperați, că vor să intre în grevă și să pună lacătul pe spital. Dincolo de anormalitatea și gravitatea unui asemenea gest colectiv (gândiți-vă doar în ce catacombă de județ am ajuns să trăim, din moment ce o asemenea amenințare a fost exprimată într-o conferință de presă la care a participat tot personalul de la Pediatrie, în frunte cu directorul), se pune întrebarea logică de ce au ajuns oamenii în halate albe să recurgă la astfel de măsuri? Nu cumva și din frustrarea că lașii din fruntea județului, nimic altceva decât cârpe jalnice ale gulerelor albe de la București, au vrut să-i dea pe medici hrană la câinii politici doar ca să-și salveze ei scaunele? Nu vreau să le acord un cec în alb celor de la Spitalul de Pediatrie, nici nu sunt eu în măsură să fac așa ceva. Sunt sigur că vinovății se pot identifica și în ograda lor, ca de altfel și în cea a presei, însă dacă dorim să înțelegem ceva din ce ni se întâmplă trebuie să privim și dincolo de gardul aparențelor. Ca să aflăm și de ce se întâmplă.
Gabriel Grigore
