Web Analytics
scris marți, 09.12.2025

Criza apei în Prahova: Apele Române anunță raționalizări, Consiliul Județean susține că apa nu va fi oprită

După semnalele de alarmă transmise de Apele Române privind posibile raționalizări, Consiliul Județean Prahova anunță, marți seara, că alimentarea cu apă rămâne stabilă și nu se pune problema opririi serviciului. Oficialii susțin că sistemul funcționează, iar măsurile aplicate în aceste zile sunt menite să protejeze continuitatea furnizării și să readucă apa la parametri optimi pentru consum.

Criza apei în Prahova: Apele Române anunță raționalizări, Consiliul Județean susține că apa nu va fi oprită

Declarațiile vin după o întâlnire de urgență convocată de președintele CJ Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, la care au participat prefectul Dan Nicodim și reprezentanți ai instituțiilor cheie: Apele Române, Hidro Prahova, Hidroelectrica, ESZ Prahova și Elsid. Concluzia transmisă public: „Apa nu se oprește”.

Potrivit autorităților, turbiditatea ridicată înregistrată în ultimele zile a pus presiune pe stațiile de tratare, însă procesul tehnologic este gestionat astfel încât furnizarea să rămână constantă. Direcția de Sănătate Publică Prahova continuă analizele de laborator, ale căror rezultate vor sosi joi și vineri, timp în care parametrii sunt atent monitorizați.

Pentru a stabiliza rețeaua și a accelera revenirea la valorile normale, a fost redus controlat debitul de apă brută trimis către stațiile de tratare – o măsură care, spun oficialii, nu se răsfrânge asupra populației, ci permite crearea unei rezerve suplimentare în lacul Paltinu.

În paralel, sunt pregătite intervenții tehnice la baraj, inclusiv repornirea hidroagregatelor. Majoritatea testelor vor fi programate pe timpul nopții, când consumul este scăzut, pentru a limita eventualele perturbări. Manevrele vor fi ajustate permanent pe baza măsurătorilor de turbiditate și a observațiilor din teren.

Comandamentul tehnic constituit în aceste zile supraveghează evoluția situației, iar autoritățile dau asigurări că volumul de apă existent în baraj este suficient, iar planurile operaționale permit derularea lucrărilor fără ca populația să fie afectată de întreruperi.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită