Cristiano Ronaldo și-a anunțat retragerea din cea mai înaltă scenă a fotbalului mondial!

Portugalia va disputa în noiembrie ultimele două partide din grupa preliminară pentru Cupa Mondială din 2026, în deplasare cu Irlanda și pe teren propriu contra Armeniei. Lusitanii mai au nevoie de doar două puncte pentru a fi siguri de calificare, iar Cristiano Ronaldo a anunțat că Mondialul nord-american va fi ultimul din cariera sa.
Într-un interviu oferit în Arabia Saudită, țară unde evoluează pentru Al Nassr, Cristiano Ronaldo a fost întrebat dacă turneul final din 2026 va fi ultima sa Cupă Mondială, iar răspunsul acestuia a fost afirmativ.
„Cu siguranță, da, pentru că voi avea 41 de ani. Am dat totul pentru fotbal, fac parte din această lume de 25 de ani. Am realizat totul.
Am mai multe recorduri în diferite scenarii, atât pentru cluburi, cât și la echipa națională. Sunt foarte mândru. Așadar, să ne bucurăm de moment”, a declarat starul portughez, citat de aljazeera.com
Lusitanul mai are contract cu Al Nassr până în vara anului 2027, iar, cel mai probabil, în acel moment își va anunța și retragerea din fotbalul profesionist.
„Pentru mine ‘în curând’ înseamnă 10 ani… Nu, glumesc. Mă bucur de moment acum. În fotbal, când ajungi la o anumită vârstă, numeri lunile foarte rapid.
Mă simt foarte bine în acest moment. Marchez goluri, încă simt că am viteză și sunt ager. Mă bucur de meciurile de la echipa națională.
Dar, bineînțeles, să fim sinceri, când spun ‘în curând’ mă refer la un an sau doi”, a afirmat Cristiano Ronaldo, conform sursei menționate și potrivit Digisport.ro.
Ediția din 2026 a Cupei Mondiale ar fi cea de-a șasea la care participă Cristiano Ronaldo.
Portughezul a debutat în 2006, la turneul din Germania, unde Portugalia a realizat cea mai bună performanță cu el pe teren, locul 4.
În 2010, Portugalia a terminat pe locul 2 într-o grupă din care mai făceau parte Brazilia, Coasta de Fildeș și Coreea de Nord, înainte de a ceda cu 0-1, în optimi, contra Spaniei, echipă ce avea să cucerească trofeul. Ediția din 2014 a fost cea mai dezamăgitoare pentru Cristiano Ronaldo, deoarece Portugalia a părăsit turneul încă din grupe, terminând pe locul 3, într-o serie cu Germania, SUA și Ghana.
În 2018, în Rusia, lusitanii au terminat pe locul 2 într-o grupă cu Spania, Iran și Maroc, înainte de a ceda în optimi, 1-2 cu Uruguay.
În fine, la precedentul turneu final, cel din Qatar, echipa condusă din teren de Cristiano Ronaldo a câștigat grupa din care au mai făcut parte Coreea de Sud, Uruguay și Ghana, după care a spulberat Elveția, în optimi, 6-1, însă a cedat surprinzător în sferturi, 0-1 contra Marocului.
Citește și: Mario Tudose, dueluri cu Finlanda și Spania la naționala de tineret




0 Comentarii