
Lucrările la Stadionul „Nicolae Dobrin” încep mai devreme, adică joi, 15 ianuarie, nu pe 19, cum a fost anunțat inițial. Compania Națională de Investiții a trimis o adresă Primăriei Pitești în acest sens. Astfel, joi, la ora 11, CNI va preda amplasamentul constructorului Erbașu, în prezența furnizorilor de utilități.
Citește și: Surpriză la stadionul „Nicolae Dobrin”! Constructorul a venit cu o zi mai devreme pentru organizarea de șantier
„În sfârșit vom da drumul acestei investiții atât de necesare pentru municipiul nostru. Contractul are termen de execuție 26 de luni. Sperăm ca, peste doi ani, FC Argeș să revină acasă”, a declarat Cristian Gentea.
Primarul Piteștiului ne-a furnizat și detalii legate de această zi de joi, mult așteptată de fanii echipei FC Argeș.
„Joi, așa cum am aflat de la Cristi Erbașu, ei (reprezentanții constructorului – n.r.) vor efectiv să vadă unde își fac organizarea de șantier, vor să fie aproape de punctul TRAFO; de-asta mi-au cerut să vină toți furnizorii de utilități, vor să vorbească și directorul CNI cu ei. Ce e important? De joi vor curge cele 26 de luni (stabilite pentru execuția lucrărilor). Erbașu mi-a spus că vrea să care utilajele, să facă o platformă exact lângă punctul TRAFO, ca să le aducă acolo. Și mi-a mai transmis Cristi Erbașu că el nu poate veni joi, că e plecat în străinătate, dar îl va trimite pe șeful lui de șantier, care a mai fost aici, e un băiat tânăr, foarte OK”.
Citește și FC Argeș își caută ritmul pentru 2026 și începe anul cu un test tare




0 Comentarii