Web Analytics
scris miercuri, 06.04.2022

Cristian Gentea, atac la adresa lui Jean Vlădoiu:“E suspans în mintea lui”

Primarul Cristian Gentea a anunțat că nu va reduce fondurile alocate pentru echipa de fotbal, dezmințind varianta vehiculată de către președintele clubului, Jean Vlădoiu. Fostul mare atacant a transmis că echipa ar putea aborda sezonul viitor cu jucători tineri, cu salarii mici.

Cristian Gentea, atac la adresa lui Jean Vlădoiu:“E suspans în mintea lui”

Primarul din Pitești s-a întâlnit astăzi cu patru jucători, pe care i-a asigurat că nu vor fi probleme financiare la echipă.

Citește și:FC Argeș și-a aflat adversarii de la turneul zonal al Ligii Elitelor U15

Totodată, antrenorul Andrei Prepeliță a fost confirmat la FC Argeș și în sezonul 2022-2023, potrivit digisport.ro.

„Nici gând așa ceva. Ieri dimineață, m-am întâlnit cu patru parlamentari, am discutat despre noul stadion din Pitești. În momentul de față, numai actualul stadion este al nostru. Terenul pe care vrem să facem noul stadion este al Ministerului Sportului, dar am promisiuni că vom rezolva situația. Ar fi culmea să ne oprim acum, când am ajuns unde am ajuns. Avem mare nevoie de stadion nou la Pitești.

Am văzut declarația lui Vlădoiu, n-am discutat cu el. Cred că e puțin suspans în mintea lui. Cred că va ieși și va explica ce a vrut să zică, înaintea meciului cu Farul. Într-adevăr, s-a cam speriat lumea la Pitești. Mai devreme, am avut în birou la primărie patru dintre cei mai importanți jucători Turda, Ișfan, Șerban și Tofan. Le-am spus că nu va fi nicio problemă. Au salariile plătite la zi, totul este în regulă. Ne dorim să continuăm și nu sunt de acord să plece jucători importanți. Trbeuie să facem o echipă foarte puternică la Pitești și să revenim acolo unde am fost.

Citește și: FC Argeș, înfrângere în meciul cu CFR Cluj

În județul Argeș, brandul FC Argeș nu moare. Eu sper să continui la primărie, dar mi-e greu să cred că dacă va veni altcineva va renunța la echipă. Până termin mandatul, noul stadion va fi în stadiu evoluat și nu are cum să desființeze echipa.

Sigur, Prepeliță rămâne. Am discutat cu el și stabilim strategia pentru anul viitor, posturile pe care vrea să aducă jucători. Am avut momente în care am fost nemulțumit de el. Am ajuns și cu mult noroc în play-off, recunosc, dar creștem de la meci la meci”, a spus Cristian Gentea la Pro Arena.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită