Rapid Bucureşti va rămâne fără liderul său din vestiar, la finalul acestui sezon, iar colegii au observat că momentul despărţirii îl marchează. Potrivit gsp.ro, Christopher Braun (33 de ani) a dezvăluit ce se întâmplă cu prietenul său din echipă.
Cristian Săpunaru (41 de ani) a dezvăluit că-şi va încheia cariera la Rapid, la finalul acestui sezon. Indiferent dacă va rămâne în club sau nu, Retragerea după peste trei decenii în fotbal îl apasă pe căpitanul giuleştenilor.
“Este un pic trist. Săpunaru nu este doar căpitanul Rapidului, în afara terenului îmi este precum un frate. Va fi trist să văd că poate nu va mai fi în vestiar cu noi zilnic. Poate se va răzgândi la finalul acestui sezon şi va mai juca încă un an. Şi eu cred că îşi doreşte să îşi încheie cariera în iarbă, nu din tribună, ceea ce l-ar face mai implicat.
Cred că va fi foarte ciudat să vin în vestiar şi să nu mai fie printre primii care sunt acolo”, a dezvăluit fundaşul dreapta de la Rapid, Christopher Braun.
Rapid Bucureşti ocupă poziţia a şasea în play-off-ul Superligii, cu 28 de puncte, după patru etape, la opt puncte de liderul FCSB.
Citește și: Bogdan Argeș Vintilă, un bunic fericit și împlinit!
0 Comentarii