Crin Antonescu a spus sâmbătă seara, la Digi24, că a suspendat unilateral acordul prin care a fost numit candidat al coaliției aflată la putere.
Citeşte şi: Ilarie Isac, părintele Simfoniei Lalelelor, onorat la 92 de ani. Mesajul primarului din Piteşti
Potrivit sursei citate, liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegerilor, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea Coaliţiei.
„Eu declar suspendat acest acord şi, în consecinţă, si calitatea mea de candidat. Eu nu am ezitat, eu nu dau înapoi, eu sunt dispus, dar cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a spus Antonescu.
„În legătură cu calitatea mea de candidat, cunoscută și recunoscută public până acum, aceea de candidat comun al coaliției aflate la guvernare, încep prin a anunța că în mod unilateral, adică eu, candidatul, consider acordul privitor la această candidatură, suspendat”, a spus Crin Antonescu.
„(…) Ceea ce am constatat este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți, ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditivele la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord.
Din acest motiv îl consider suspendat, până când domniile lor clarifică dacă acest acord revine în vigoare, sau dacă, eventual, au alte opțiuni” – a spus Crin Antonescu la Digi24.
0 Comentarii