Web Analytics
scris miercuri, 08.04.2020

Crenguțele de salcie de Florii și lumina Învierii, distribuite, din poartă în poartă, de angajații Primăriei Bradu

Primarul comunei Bradu, Dănuț Stroe, a anunțat că, împreună cu preoții de pe raza localității a stabilit cum se vor distribui crenguțele de salcie, de Florii și lumina de Înviere.   La biserici vor fi montate sisteme de sonorizare prin intermediul cărora locuitorii din împrejurimi vor putea asculta toate slujbele prilejuite de Învierea Domnului în noaptea de Înviere, între orele 00:30 – 02:00. După slujbă,  fiecare familie doritoare va primi la poartă Lumina Sfântă a Învierii, prin intermediul acelorași persoane. Înainte însă, în Duminica Floriilor, între orele 11,00 – 13,00, cu ajutorul membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență și a angajaților firmei Consiliului Local, se vor  împărți crenguțe de salcie sfințite celor care vor dori și vor fi găsiți la poartă. „Fac precizarea că aceste acțiuni se vor desfășura cu respectarea tuturor regulilor impuse de situația de urgență și în deplină siguranță atât pentru dumneavoastră, cât și pentru cei care vor ajuta la aceste acțiuni”, a anunțat Dănuț Stroe.

Crenguțele de salcie de Florii și lumina Învierii, distribuite, din poartă în poartă, de angajații Primăriei Bradu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...