Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață la vârsta de 69 de ani (împliniți la 1 noiembrie; s-a născut în 1955, la Craiova). După cum spun unele surse, el a suferit un accident vascular, iar medicii nu au mai avut ce să-i facă. Unii își mai amintesc, poate, că, în urmă cu 9 ani, el a fost într-o situație limită, în pragul morții, dar a scăpat în mod miraculos.
Citește și: A murit Marius Bațu, fost membru al formațiilor Poesis și Pasărea Colibri
În anul 2015, în luna mai, fostul solist al trupei VH2 a stat săptămâni bune în comă indusă, la Spitalul de Urgență Floreasca. El a făcut infarct într-o sală de fitness, iar medicii nu credeau că o să supraviețuiască. La vremea aceea, cele trei fiice ale sale pe care le avea din prima căsătorie, cu Ioana Nagy, au avut grijă de el, la fel ca și Alina, cea care mai apoi i-a devenit soție.
Ulterior, în ianuarie 2021, a fost internat din nou, fiind bolnav de Covid.
„Crede-mă, poate ți se pare că e exagerat, dar după ce treci printr-o perioadă în care te întâlnești cu diverse entități, începi să înțelegi că viața are cu totul alte niveluri. Se pare că v-am auzit. Nu m-am dus către lumina albă, de altfel nici nu mi s-a arătat. Şi o să spun sincer, este pentru prima dată când mărturisesc asta, eu consider că ceea ce mi s-a întâmplat e un semnal de „Vezi că mai ai ceva de făcut”, adică un fel de reset și „Hai, ia-o de la capăt!”, declara Gabriel Cotabiţă, după ce își revenise – potrivit evz.ro.
Cântărețul Adrian Enache, un vechi prieten al lui Gabriel Cotabiță, a declarat la Digi24 că făceau împreună repetiții pentru Revelion și că artistul fusese recent bolnav, dar se recuperase și nu dădea semne să mai aibă probleme.
(sursa foto: Ionel Tudor – Facebook)
0 Comentarii