Web Analytics
scris joi, 01.08.2019

Corul din Topoloveni cântă în Suedia

În perioada 31 iulie-10 august, Corul „Pr. Ion Ionescu” al Casei de Cultură din Topoloveni va participa la evenimentul numit ”Jocurile Corale Europene” din Goteborg, Suedia.
Corul “Preot Ion Ionescu” al Casei de Cultură din Topoloveni are o vechime de peste o sută de ani, cu o activitate artistică neîntreruptă până astăzi. Cel care a pus bazele unei formații corale în Topoloveni a fost învățătorul Dumitru Mihalache. Din anul 1947, formația corală a fost condusă de talentatul și neobositul preot Ion Ionescu, care, timp de 57 de ani, s-a străduit să ridice nivelul artistic al corului la înălțimi nebănuite. Corul din Topoloveni a concertat cu mult succes atât în țară, cât și în străinătate, aducând plus-valoare micuțului oraș de pe malul Cârcinovului. Din anul 2005, corul este condus de preot prof. Ion Isăroiu, care a îmbunătățit repertoriul cu piese corale din muzica corală universală, a întinerit formația prin adăugarea de noi membri, astfel încât să poată participa la festivaluri naționale și internaționale, în țară și în străinătate, continuând cu brio tradiția corală românească. În ultimii 30 de ani, corul a concertat la mai multe festivaluri din străinătate, ca de exemplu: Polonia, Republica Moldova, Grecia, Italia, Bulgaria, Ungaria, Turcia (Istanbul), având în plan să participe și la alte concerte naționale și internaționale.

Corul din Topoloveni cântă în Suedia

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Soți găsiți morți în casă

Doi soți din Mureș au fost găsiți morți în propria locuință. Potrivit primelor informații, aceștia...

Ultimele articole

Soți găsiți morți în casă

Doi soți din Mureș au fost găsiți morți în propria locuință. Potrivit primelor informații, aceștia...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită